Dacă nu merg oamenii la teatru, merge teatrul la oameni… cu Dacia 1300!

359

Teatrul de Vest Reşiţa anunţă publicul reşiţean că a deschis o agenţie mobilă de bilete pentru iubitorii de teatru din cartierul Govândari. Agenţia pe roţi poate fi uşor recunoscută, aceasta fiind o Dacie 1300 pe care sunt pictate personaje din basme, personaje din spectacolele noastre pentru copii.

De la Agenţia mobilă a Teatrului de Vest Reşiţa se pot procura bilete atât pentru spectacolele de copii, cât şi pentru cele de adulţi.

„Agenţia cu poveşti” va fi amplasată în Parcul Tricolorului sau în Parcul Copilului – Complexul Comercial Intim, din Govândari, în zilele premergătoare spectacolelor. Aşadar, iubitorii de teatru trebuie să ştie că de câte ori vor vedea agenţia multicoloră prin oraş, se pregăteşte un nou spectacol de teatru pentru reşiţeni.

Astăzi, joi, 11 mai, la Agenţia Mobilă a Teatrului de Vest Reşiţa se pot achiziţiona bilete la spectacolele:

Comedia „Bani din cer”, de Ray Cooney, regia şi scenografia, Daniel Vulcu, joi, 11 mai, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa. Distribuţia: Alexandru Cazan, Andrada Samoilă, Marius Tudor, Ana-Maria Cizler, Marian Stan, Sorin Fruntelată, Florin Ibraşi;

Spectacolul pentru copii „Cum să nu iubim clovnii?!”, de Valentin Neacşu, regia şi scenografia Dan Mirea, duminică, 14 mai, de la ora 11.00, la Palatul Cultural Reşiţa. Distribuţia: Mihaela Theodora Winter, Valentin Neacşu, Ionel Bredac, Tiiana Panici, Vlad Ciupici, Amalia Pomian, Elia Badea, Alexandru Mitroi, Robert Brage, Vanesa Fabian;

Spectacolul „Presidentele”, de Werner Schwab, regia Geirun Tino, duminică, 14 mai, de la ora 19.00, la Palatul Cultural Reşiţa. Distribuţia: Camelia Ghinea, Ana-Maria Cizler, Andrada Samoilă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.