– Domnule Bârsăşteanu, să discutăm despre experienţa dumneavoastră în calitate de candidat la Primăria Timişoara din partea Partidului Social Democrat Timiş. Iată, au trecut trei luni de la acea ,,aventură”. Cum priviţi acum lucrurile, din perspectiva unui candidat care s-a situat pe a doua poziţie în bătălia cu primarul în funcţie, liberalul Nicolae Robu?
– Pentru mine a fost o experienţă deosebit de interesantă. Au fost, practic, trei luni de activitate civică neîntreruptă, de dimineaţa până seara. Am reuşit să bat oraşul în lung şi-n lat, să cunosc părţile nevăzute sau neexplorate ale sale, am avut şansa să cunosc – poate exagerez acum – mii de cetăţeni, să stau de vorbă cu sute de oameni, să strâng mâna multora dintre ei, să împărtăşesc viziunea mea despre cum ar trebui condusă Timişoara şi, mai ales, să ascult mai ales doleanţele acestora pentru că, de fapt, în accepţiunea mea, primarul trebuie să fie – în primul rând – un administrator al oraşului, care să ţină cont de necesităţile reale, de necesităţile stringente, imediate ale oamenilor şi ale oraşului în ansamblu.
Sigur, strategiile mari de dezvoltare trebuie să le facă aplecând foarte serios urechea la specialişti, la oamenii care-şi dedică viaţa şi profesia pentru a se instrui în anumite domenii. Aici mă refer la oamenii cu viziune din domeniul arhitectural, din cel al infrastructurii şi, mai ales, din domeniul spiritual sau cel cultural.
Această nominalizare a mea a venit, sigur, foarte târziu, pentru că nu era pe agenda mea personală, nu era pe foaia mea de parcurs. Profesional vorbind eram preocupat de activitatea ştiinţifică şi profesională, de activitățile din firma mea, din cabinetul meu, pentru că niciodată nu am avut sentimentul că sunt un om de afaceri. Eu îmi fac doar meseria, în domeniul privat, şi încerc să mi-o fac cât mai bine. Eram de asemenea profund implicat în activitatea politică si legislativă din Parlamentul României.
Datorită unor conjucturi care s-au creat şi s-au succedat la nivelul organizaţiei municipale, a fost acea demisie de onoare a preşedintelui ales la vremea respectivă, domnul Sebastian Răducanu, urmată de suspendarea viceprimarului nostru, domnul Traian Stoia. Am preluat postura de președinte interimar al PSD Timișoara, la rugămintea preşedintelui partidului la nivel naţional, dl Liviu Dragnea, şi a secretarului partidului, susţinut fiind şi de colegii din organizaţie. Am preluat destul de târziu funcția de lider al partidului la municipiu, dacă ne gândim la faptul că urmau peste puțină vreme alegerile locale şi la perioada necesară pentru pregătirea unei asemenea candidaturi.
– Dincolo de problema ideologică, se tot vorbeşte că, în Timişoara, dreapta câştigă necontenit, indiferent de candidatul propus de stânga. Cât de mult a contat faptul că aţi întârziat cu anunțarea candidaturii, că nu eraţi prima optiune a filialei la momentul respectiv? S-a vorbit atunci despre faptul că nici cei din fruntea filialei Timiş a PSD nu au fost foarte hotărâţi să meargă de la început pe mâna dumneavoastră…
– E clar că o asemenea candidatură nu se pregăteşte pe genunchi. Ea trebuie să vină în urma unui proces foarte intens de selecţie şi mai ales, cred eu, persoana care este nominalizată trebuie să aibă o sumă de calităţi necesare unei asemenea funcţii şi să-şi dorească cu ardoare acest lucru, pentru că este nevoie de o motivaţie extrem de puternică, ca să duci la capăt tot acest efort organizatoric şi de informare, de pregătire, de structurare a unor programe şi politici administrative. Eu cred că dacă lucrurile mergeau lin şi dacă în urmă cu un an nu exista acea „mică lovitură de palat” când, în ciuda realităților din teren, Sebastian Răducanu a fost susţinut la vremea respectivă de cei din UNPR şi când a fost negociată, din punctul meu de vedere, această funcţie pentru a se asigura o influenţă cât mai mare a UNPR-ului în zonă, sansele noastre la Primarie ar fi fost altele. Din informaţiile mele, această mișcare politică subterană a fost negociată la centru, de către liderii PSD de atunci, cu Oprea direct şi cu Răducanu senior.
– E foarte interesant ce afirmați acum. Nu se ştiau toate aceste manevre de culise de la vremea respectivă, cel puțin nu în detaliu. Doar puteam să le bănuim.
– Sigur că aceste mişcări se fac cu oameni şi cu structuri. A fost un joc politic şi trebuie să-l luăm ca atare. Eu sunt de 17-18 ani în politică şi realizez ce înseamnă jocul politic, la un moment dat. Sunt imperative în numele cărora trebuie să acţionezi, uneori trebuie să sacrifici oameni şi interese, pe care nu le pricep toţi, la momentul respectiv, mă refer la membrii de partid şi, cu atât mai puţin, nu le înțelege societatea civilă, neimplicată direct în mișcările cu pricina. Să ne aducem aminte că în acea perioadă UNPR, în acord cu delirul şefului său absolut Oprea – dar şi la nivel judeţean se întâmpla cam același fenomen – arunca pe piaţă aberații de genul: avem milioane de simpatizanţi şi vom obține scoruri de 20 la sută la nivel național!
În Timiş, de pildă, UNPR pretindea că are vreo 7.000 de susţinători. Numai aceia dacă votau cu adevărat acest partid și ar fi câștigat Răducanu 7 procente… O aiureală!
S-a prăbuşit totul ca un castel de nisip, şi acum uitaţi ce frumos se ascund bieții uneperiști în spatele unui partid, PMP, care, din punctul meu de vedere, nu are nici un fel de rădăcini serioase în interiorul politicii românești.
– Păi, dle Bîrsășteanu, apropo de ridicolul absolut din viața noastră politică, uitaţi-vă în ce situaţie se află domnii Bojin și Matei, dar și domnul Răducanu, care au fost, cu toții, furibund anti-PMP și anti-Băsescu, în toți acești ultimi patru ani, și astăzi se regăsesc în PMP Timiș!
– Așa este, pe domnii Bojin şi Matei eu chiar nu-i văd făcând politică militantă în favoarea PMP şi, din informaţiile din presă, chiar am realizat că există dorinţa de non-combat a dânșilor, asta dacă nu cumva se vor poziţiona, la un moment dat, în afara politicului.
Revenind la întrebarea dumneavoastră iniţială, greşeala noastră de poziționare politică are un început atunci când a fost nominalizat un viceprimar PSD, Stoia, susţinut de forţe financiare de prin zonă.
– Vă referiți la frații Cristescu, nu-i așa?
– Nu doar la ei. Compromisul pe care l-a făcut atunci partidul a fost din punctul meu de vedere esenţial pentru a ne submina capacitatea noastră de a propune un candidat cu şanse în lupta asta care, totuşi, – dincolo de ce spuneaţi dumneavoastră despre opţiunea politică a timişoreanului – ar putea avea perspective de victorie, la un anumit moment. Pe de altă parte, e adevărat că nu trebuie să uităm că Revoluția a plecat de aici, dorinţa de schimbare a comunismului a plecat de aici.
În sensul acesta este foarte greu, firește, pentru un candidat provenit dintr-o zonă ideologică de centru stânga, și care de foarte multe ori este etichetat ca fiind continuatorul partidului comunist, să câștige alegerile locale. S-au făcut foarte multe asocieri între PSD şi Partidul Comunist, poate că de aici pleacă reţinerea pe care o are timişoreanul în a vota tot ceea ce vine dinspre stânga politicului deşi, paradoxal, stânga, ca şi ideologie politică, am putea să spunem că s-a născut mai degrabă în Banat, în zonele dezvoltate industrial, în anii 1890, şi în perioada interbelică, în zonele în care intelectualii adevăraţi, care proveneau din zona bugetară, cum ar fi învăţământul, cultura erau, cei mai mulți dintre ei, de orientare socialistă.
Paradoxul constă, peste tot în lume, în faptul că intelectualii angajați la stat sunt, de obicei de stânga, pentru că ei încearcă să-i convingă pe ceilalți să accepte politicile guvernamentale care vin în sprijinul învăţământului sau al culturii în bătălia cu zona de dreapta, care, prin definiție, este focusată mai mult pe dezvoltarea mediului de afaceri.
– S-a tot speculat de diferiţi analişti că dumneavoastră nu aţi dorit în mod special să candidaţi la Primărie, că aţi apărut târziu, fiind împins de nevoie în acest proiect electoral sau că relaţia d-voastră cu domnul Grindeanu era cam rece la un moment dat. Din toate acestea, cât a contat, cel mai mult, în definirea scorul final pe care l-aţi obţinut în confruntarea cu domnul Robu?
– Clar, nu mi-am dorit să candidez. V-am spus că aveam o altă agendă personală. În urmă cu doi ani, la ultimul Congres al Societăţii de Radiologie, pentru că eu sunt medic radiolog şi cadru didactic, am fost ales preşedintele Societăţii de Radiologie şi Imagistică Musculo-Scheletală. Eram în boardul acestei societăţi la nivel european, deci priorităţile mele profesionale erau destul de stringente şi îmi doream să mă ocup foarte mult de această proiecție profesională, pentru a putea avea un mandat de preşedinte al acestei societăţi care să menţină ritmul impus de colegii mei din ţară. În acest sens, nu mi-am dorit să candidez, la momentul respectiv, la Primăria Timișoarei pentru că ştiu ce înseamnă o activitate în administraţie. Practic, nu-ţi mai aparții, te dedici comunităţii. Sigur că poţi să delegi pe cineva, dar responsabilitatea pentru succesul mandatului îţi aparţine. Un manager bun nu vizitează personal toate şantierele şi nu taie el toate panglicile, așa cum vedem că face dl Robu.
– Revenind, relaţia dumneavoastră cu domnul Grindeanu, în calitate de lider al PSD Timiș, cum mai este, în prezent, pentru că s-a speculat, înainte de anunțarea candidaturii d-voastră la bătălia pentru Primărie, că și-ar fi dorit pe altcineva implicat în competiție?
– Eu am o relaţie colegială, prietenească cu domnul Grindeanu. El ştia foarte bine de intenţia mea, pentru că nici dânsul nu şi-a dorit să candideze. Am avut multe discuţii anul trecut, în toamnă, în iarnă, cu dânsul şi nu ne gândeam –niciunul dintre noi – că vom fi cei care vom duce partidul în faţă. Eu am fost foarte vehement în a-mi urmări programul meu profesional, aici ţinând cont şi de timpul pe care-l alocam activităţii mele de parlamentar. Nu mi-am dorit să candidez şi dânsul ştia acest lucru. A insistat foarte mult, a văzut că nu are succes în a mă convinge, a apelat la toate forţele grele ale partidului din Timiş, a făcut loby la Bucureşti, am avut o discuţie cu domnul Dragnea, cu secretarul partidului, domnul Neacşu, cu domnul Zgonea, care era foarte influent în partid la vremea respectivă şi m-au determinat până la urmă să candidez, realizând, firește, că va fi foarte greu să-l înving pe actualul primar, care a decontat o serie de realizări ale mandatului său de patru ani, majoritatea fiind proiecte pornite în administraţia Ciuhandu. Am acceptat, până la urmă, doar pentru a obține un scor cât mai bun, care să ne permită să realizăm o bătălie electorală cu sorţi de izbândă la nivelul Consiliului Judeţean.
Drept consecinţă, după o campanie foarte bună în judeţ, domnul Grindeanu a acumulat suficiente voturi, împreună şi cu cele pe care le-am făcut noi, la Timişoara, mult peste ce se spera şi peste ce dădeau sondajele. Am reuşit să avem un număr bun de consilieri şi la consiliul local şi la cel judeţean, în aşa fel încât să contăm în județ și în Timișoara.
Deci, ca să rezum cum au stat cu adevărat lucrurile în povestea recentei campanii electorale locale, în urmă cu an şi câteva luni, preşedintele filialei Timișoara a PSD, Răducanu-junior, trebuia să-şi asume, bărbătește, candidatura la fotoliul de primar, dar nu l-a lăsat tăticul său. Dacă dânsul și-ar fi asumat atunci acea misiune, dacă tot a candidat împotriva mea la alegerile pentru șefia PSD Timișoara, am fi avut mai multe şanse de victorie. Cel puțin, puteam spera să obținem un scor mai bun decât acela obținut de mine, care am intrat târziu în competiție, din motivele amintite mai sus.
Dacă îşi asuma postura de candidat, Sebastian Răducanu avea şanse foarte mari să crească politic. El este un tip remarcabil din punctul meu de vedere, e mai puţin expansiv și comunicativ, ceea ce în politica de azi poate fi un handicap, dar e consistent și serios altfel şi, într-un timp relativ scurt, putea să producă surprize în alegeri.
– Dacă dumneavoastră aţi fi câştigat preşedinţia filialei municipale, așa cum probabil s-ar fi petrecut lucrurile în absența manevrelor de culise despre care ați pomenit mai devreme, cum aţi fi acţionat ulterior?
– Fără doar şi poate îmi asumam candidatura din start. E un act de laşitate să încerci să convingi pe altcineva să candideze în locul tău. Ori eşti bărbat, ori nu ești, și atunci nu candidezi!
– Cinstit, câte procente suplimentare credeţi că aţi fi obţinut, dacă ați fi intrat în cursa electorală cu măcar jumătate de an în urmă înaintea alegerilor locale?
– Eu cred că era mult mai strânsă bătălia electorală. Eu n-am reuşit să am notorietatea actualului primar. Dacă domnul Robu făcea o prostie, imediat scria despre ea presa. A avut foarte multe situaţii în care a putut să fie mediatizat şi foarte uşor şi-a creat o imagine relativ favorabilă. Adevărul este că Robu are o imagine care „vinde” foarte bine. Eu nu cred că este atât de consistent cum vrea să pară. Am văzut foarte multe lucruri făcute de mântuială, făcute doar pentru a puncta electoral. Amintiţi-vă noianul acela de festivaluri şi de zile ale orașului – de la adolescenţi, la majorat, la pensionari şi de tot felul de alte manifestări plătite din banii publici, şi care i-au adus nişte voturi. Şi-a făcut publicitate pe banii contribuabililor. A ştiut să manipuleze informaţiile despre investițiile și realizările sale edilitare. Să vii cu ideea de boicot permanent din partea PSD, într-un mod concertat, a fost o găselniţă de marketing politic pe care dânsul a folosit-o şi care a prins. Astăzi nu-l mai împiedică PSD-ul să facă acest lucru, dar acum nu ştiu de ce nu deschide, de exemplu, şi şantierul la Pasajul de pe Popa Şapcă, aşa cum l-a deschis, parţial, pe cel din zona Jiul. Să vedem cum se va circula atunci în Timişoara, fără să fi găsit alte variante ocolitoare pentru trafic. Să ne înţelegem. Aceste realizări ,,mărețe” nu sunt ideile domnului Robu. Sunt idei și proiecte cuprinse într-un material strategic al Primăriei şi al Consiliului Local. Începând din 2007 acest material s-a şi aprobat în CLT. Sunt bani cheltuiţi pentru ,,Viziunea 2030″ în care sunt practic toate aceste obiective cuprinse. Nu este cinstit pentru o administraţie locală să-ţi revendici tu aceste strategii, în locul specialiştilor. S-a tot discutat, de pildă, despre centura Timişoarei, despre care s-a spus că a fost blocată de PSD, dar să nu uităm că am avut un guvern Tăriceanu, liberal, care nu a făcut nimic pentru Timişoara în acest sens.
Pe de altă parte, să nu uităm că s-a închis un exerciţiu financiar 2014 şi s-a deschis altul, până în 2021, privind finanţările europene. Campania electorală s-a terminat şi noi n-avem, la ora actuală, niciun proiect serios cu fonduri europene, cu impact local sau judeţean. Veţi avea o mare surpriză dacă întrebaţi la ADR Vest cum stă Timişoara la capitolul proiect europene, în raport cu toate celelalte municipii din ţară!
Interviu realizat de Adrian Marcu şi Emilian Pavel Jurma