Dacă în ţară strada e o scenă, a protestelor, la Reşiţa avem „Scena ca o stradă”

273

Cea de-a III-a ediție a Festivalului internațional de teatru „Scena, ca o stradă” își va deschide porțile, în acest an, la Reșița, vineri, 10 februarie.

„Ne pregătim pentru cel mai important eveniment al teatrului reșițean. Timp de 11 zile, până pe 20 februarie, teatre din țară și din străinătate vor fi prezente la Reșița, iar în afară de cele 22 de reprezentații, care vor începe, zilnic, de la ora 18,00 și ora 20,30, avem și alte activități în cadrul festivalului, respectiv, spectacole susținute de tineri din cercurile de teatru și din liceele din țară, spectacole regizate de actori profesioniști, workshop-uri, lansări de carte, întâlniri cu profesori de la facultățile de teatru din țară, unde tinerii vor avea ocazia să înțeleagă ce înseamnă pregătirea pentru această profesie. Cred că inițiativa noastră, de a invita acești dascăli îi va motiva pe tineri să îmbrățișeze pe viitor această profesie”, a declarat recent, într-o conferință de presă, actorul Dan Mirea, director al festivalului.

Vor fi organizate, cu acest prilej, expoziții de pictură și va fi o zi dedicată unuia dintre cei mai emblematici actori ai teatrului reșițean, regretatul George Drăgulescu. Acțiunea se numește „O viață în teatru”, ocazie cu care reșițenii își vor aduce aminte cu respect de personalitatea marelui actor, George Drăgulescu, cel care a slujit pe această scenă timp de peste trei decenii și care și-a lăsat amprenta definitiv în sufletul spectatorilor.

O altă zi va fi dedicată copiilor, sub genericul „Ziua internațională a cititului împreună”, care va fi organizată împreună cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, zi în care cei mici și părinții lor vor urca pe scenă pentru a citi povești.

În acest an, festivalul îl va avea ca invitat de onoare pe unul dintre cei mai de notorietate dramaturgi români, stabilit în Franța, Matei Vișniec, care va fi prezent în deschiderea festivalului, la premiera „Migranți”, în regia lui Ovidiu Gaiță, prezentată de actorii Teatrului de Vest din Reșița și a cărei scenografie este semnată de Oana Cernea.

„Anul acesta, ne-am dorit și o creștere a nivelului festivalului, așa încât, iubitorii de teatru vor avea ocazia să-i întâlnească și pe unii dintre cei mai mari actori ai scenei românești, printre care, Maia Morgestern și Mircea Rusu, cu un spectacol regizat de Horațiu Mălăiele. Un alt spectacol îi aparține Cătălinei Buzoianu. Marius Manole și Medeea Marinescu vor fi prezenți cu un spectacol regizat de regretatul Radu Beligan, dar și mulți alți actori de talie. Am încercat să împăcăm toate gusturile publicului nostru, având și experiența anilor trecuți”, a afirmat Dan Mirea.

Pe parcursul festivalului nu vor fi acordate premii, dar pe baza unor formulare ce vor fi înmânate spectatorilor la intrarea în sală aceștia își vor spune opinia despre fiecare spectacol vizionat, urmând ca la finalul festivalului, în funcție de numărul de voturi, să fie ales un câștigător al publicului.

Un element inedit constă în faptul că, pentru prima dată, alături de organizatori au venit ca voluntari și elevi ai liceelor reșițene.

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru „Scena, ca o stradă” sunt Teatrul de Vest Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, la care se adaugă și mai mulți sponsori.

Prin acest festival se încearcă, practic, punerea pe harta culturală a României a teatrului reșițean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.