Din motive ce nu acum e cazul să fie studiate, în ultimii ani Poșta Română a rămas cu tot mai puțini lucrători. Situația este cunoscută de cei ce ce conduc instituția, dar până acum nu a fost rezolvată mulțumitor.
Doar la nivelul județului Timiș există un deficit de circa o sută de factori poștali. Deci automat încărcarea cu diverse sarcini este mai mare pentru cei ce trudesc cu geanta cu scrisori în spate.
Doar în Timișoara sunt cel puțin 25 de poștași mai puțini decât ar trebui. Pe lângă cei ce aduc pensia acasă celor bătrâni și sunt cei mai vizibili, conducerea anunță că mai lipsesc chiar și alte meserii ca: oficianți, conducători auto, casieri și chiar muncitori necalificați.
O soluție găsită a fost aceea de a organiza un târg de locuri de muncă chiar la fața locului, în sala cea mare de la parterul Poștei Mari. Însuși directorul Nicolae Avram împreună cu colegele ofereau informații celor dornici de a intra în marea familie a lucrătorilor poștali.
Condițiile sunt destul de atractive. Pe lângă o leafă destul de bună comparativ cu munca depusă, se mai oferă și bonuri de masă. Programul, de asemenea, poate fi considerat flexibil și poate fi îndeplinit în mai multe forme de organizare.
Conducerea Poștei este conștientă că nu va rezolva din prima această problemă a personalului lipsă și este hotărâtă să permanentizeze ideea târgului de forță de muncă pentru fiecare zi de joi.