Traian Băsescu nu mai vine, azi, la Reșița, cum ar fi fost poate firesc, pentru că sediul filialei județene a PMP este în municipiu, ci va sosi doar la Bocșa, acolo unde urmează să susțină o conferință de presă și o întâlnire cu cetățenii din oraș, la Casa de Cultură, începând cu ora 15.30.
Vizita lui Traian Băsescu la Bocșa poate fi momentul unei mutări politice surpriză, ce-l vizează pe actualul primar, Eugen Cismăneanțu, fost PDL, actual liberal. Deși se spunea, pe ici, pe colo, că întâiul ales bocșean va trece la partidul lui Mircea Geoană, pare-se că Băsescu va gira instalarea sa în PMP. Î
n același timp, se mai spune, că și alți lideri de organizații liberale din județ vor trece la PMP. În aceste condiții, probabil că avem de-a face cu o realitate politică nu prea flatantă pentru PNL, acum când nu mai este foarte mult timp până la alegerile locale.