Un cutremur cu magnitudinea de 2,6 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 14.38, în județul Caraș Severin, o zonă în care cutremurele sunt rare, spre deosebire de zona Vrancea.
Potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul cu magnitudinea 2,6 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 16 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor Băile Herculane (16 km), Orșova (18 km), Drobeta-Turnu Severin (47 km), Anina (54 km) și Caransebeș (59 km).
Ultimul seism din județul Caraș Severin a fost înregistrat în 9 noiembrie a.c., având atunci magnitudinea de 3,7 pe scara Richter.