Printr-o decizie recentă, Curtea noastră Constituțională a stabilit că nimic nu se opune ca data următoarelor alegeri generale să fie stabilită de Parlamentul României. Potrivit propriilor declarații, o astfel de decizie l-a surprins pe premierul Ludovic Orban, pentru care stabilirea datei alegerilor parlamentare ar fi trebuit să rămână o prerogativă a Guvernului, așa cum, de altfel, au stat lucrurile până în prezent. Dincolo de percepția primului-ministru — pe care, fără nicio îndoială, o împărtășește majoritatea colegilor săi liberali —, un lucru este și rămâne foarte sigur: Din perspectiva rigorii dreptului, această decizie a Curții Constituționale a României este corectă! Nu trebuie uitat faptul că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea acestor calități, Parlamentul poate reglementa orice realitate socială și poate impune Guvernului orice conduită, sub rezerva ca cele două Camere ale Forului Legislativ să țină cont de trei cumulative condiții: (i) să nu încalce principiul separației puterilor în stat; (ii) să nu exercite o prerogativă pe care Constituția o atribuie, în mod expres, altei autorități publice; (iii) să nu dispună un lucru pe care Constituția îl interzice explicit. Pronunțând decizia mai sus menționată, Curtea Constituțională a României a transmis jucătorilor politici ai momentului că legea prin care Autoritatea Legiuitoare și-a arogat prerogativa de a stabili data viitoarelor alegeri generale parlamentare este corectă și că nu aduce atingere vreuneia dintre cele trei condiții negative anterior evocate.

Dincolo însă de discuțiile purtate între juriștii politizați ai acestei țări, pe marginea (in)corectitudinii juridice a mai sus arătatei decizii, prin ea, Curtea Constituțională a reușit să influențeze în mod categoric evoluțiile de pe scena noastră politică. Recunoscând, în beneficiul Parlamentului, constituționalitatea prerogativei de a stabili data viitoarelor alegeri generale, instanța de contencios constituțional a pus în mâna actualei majorități social-democrate din cele două Camere posibilitatea de a amâna aceste alegeri până la primăvară, respectiv până după încheierea iernii ce urmează să sosească în România cam peste vreo șase-șapte săptămâni. O astfel de decizie parlamentară va obliga Guvernul să pregătească serios gestiunea acestei țări, în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2020 și 1 martie 2021, interval în care, în mod natural și pe deplin explicabil, costurile vieții de zi cu zi cresc. Consumul de gaz metan, de energie electrică, de apă caldă, de hrană și de îmbrăcăminte sporește, iar sumele pe care românii vor fi nevoiți să le aloce acestor necesare cheltuieli vor crește semnificativ, prin comparație cu cele pe care concetățenii mei au fost nevoiți să le facă pe perioada verii. În aceste condiții, guvernul liberal va trebui să înfrunte consecințele economice ale unei ierni pe care românii vor trebui să o depășească într-un context economic deja afectat de o evidentă criză de lichiditate. Electoral, acest efort îi va costa pe liberali. În plus, pe tot parcursul acestei viitoare ierni, orice încercare a Guvernului de a reforma sectorul public, prin concedieri din rândul bugetarilor ori prin reduceri salariale — măsuri reclamate de scăderea dramatică a veniturilor publice — îi va îndepărta pe și mai mulți dintre electori de intenția de a da votul lor Partidului Național Liberal. Pe scurt, la finele proximei ierni, procentele electorale ale actualului partid de guvernământ s-ar putea să ajungă la un nivel periculos de scăzut pentru viitorul politic al acestei formațiuni.

Dacă scenariul mai sus imaginat va deveni realitate, mă întreb cui va folosi, din punct de vedere politic, prăbușirea liberalilor? Eu cred că cei care vor câștiga dintr-un eventualul colaps liberal, sunt, pe de-o parte, social-democrații, care vor fi preferați de majoritatea alegătorilor din mediul rural, dar și din orașele mici, pauperizate, iar, pe de altă parte, useriștii, care se vor bucura de votul electorilor din orașele mari, precum și de cel al locuitorilor mediilor periurbane, cu un nivel de trai ridicat. Perdantul categoric al unui astfel de scenariu va fi Partidul Național Liberal. Și aceasta, în contextul în care, astăzi, el guvernează alături de un președinte care — deloc paradoxal pentru mine! — pare din ce în ce mai stingherit de parteneriatul cu formațiunea politică pe care o conduce dl Ludovic Orban și din care a emanat politic și actualul șef al statului. În cazul în care cele imaginate de mine se vor adeveri, prin primăvara viitoare, Partidul Național Liberal va deveni o formațiune politică marginală, alăturându-se acelui Partid Național Țărănesc pe care, astăzi, cei mai mulți dintre români l-au uitat și despre care, cel puțin la fel de mulți, cred că pur și simplu a dispărut.