Curaj… nebun! Cu bicicleta, la zeci de metri deasupra Reșiței, pe funicular! VIDEO

593

Nebunie sau curaj? Cărășanul Flaviu Cernescu a stârnit din nou senzație după ce a publicat un video în care poate fi urmărit cum se plimbă și chiar face slalom cu bicicleta la zeci de metri deasupra Reșiței, chiar pe celebrul funicular care traversează zona centrală.

După cum se știe, construcția metalică din centrul municipiului de pe Bârzava a fost ridicată în urmă cu peste 50 de ani, fiind considerată în prezent unul din simbolurile Reșiței industriale. Funicularul a fost lăsat în paragină ani de zile, perioadă în care s-a aflat în proprietatea omului de afaceri Costel Ciobanu. Recent, consilierii locali reșițeni și-au dat însă acordul pentru achiziționarea acestuia, primarul Ioan Popa făcând publică intenția administrației locale de a atrage fonduri pentru reabilitarea și punerea în valoare a obiectivului pe componentă turistică și de petrecere a timpului liber. Printre ideile avansate s-a numărat realizarea unei promenade deasupra de Reșița, a unui punct de bungee jumping sau a unei tiroliene. Iar panorama ar fi cu siguranță una spectaculoasă, după cum ne putem da seama din imaginile făcute publice de Flaviu Cernescu.

Originar din Bocșa, fostul inginer IT, Flaviu Cernescu a prins gustul aventurilor extreme în urmă cu câțiva ani, el reușind mereu să își surprindă admiratorii cu idei inedite și filmări greu de privit de cei slabi de înger. El a celebru după ce s-a cățărat pe cele mai înalte construcții din Europa Centrală și de Est, iar reșițenii l-au putut admira „pe viu” în urmă cu patru ani, când a mers pe coardă între cele două turnuri gemene din Mociur (înainte ca acestea să fie puse la pământ), în cadrul unei proiect al regizorului Sabin Dorohoi.

sursa – reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.