Cunoscut primar din Banat, reținut după ce ar fi dat un tun de 1 milion de euro!

910

Procurorii anticorupție l-au reținut aseară pe primarul Gheorghe Puiu Percea din Ciclova Română. Procurorii anticorupţie au descins în primăria Ciclova Română la mijlocul lunii iunie 2017 pentru a a ridica documente şi au revenit astăzi după o serie de anchete cu privire la documente emise de Primăria Ciclova și subvenții de la APIA, reţinându-l pe primar.

Gheorghe Puiu Percea este membru de partid ALDE şi este cel mai vechi primar din judeţul Caraş-Severin, fiind primar PD, PDL şi PNL. Contactată telefonic aseară, preşedinta ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs, aflată la Bucureşti, ne-a declarat că nu cunoaşte motivele reţinerii primarului Puiu Percea.

„Sunt la Bucureşti şi abia am revenit în apartament. Nu am habar care ar puea fi motivele reţinerii primarului Puiu Percea!”, ne-a spus preşedintele ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs.

Prejudiciul în acest dosar s-ar apropia de 1 milion de euro.

Gheorge Puiu Percea a fost ales primar la Ciclova în 1992, iar de atunci conduce comunitatea din comună, aflându-se la al şaptelea mandat. Penultimul mandat l-a câştigat pe listele PNL (USL), iar după ruptura din anul 2014, Puiu Percea a trecut în partidul lui Tăriceanu, ALDE, partid sub sigla căruia a candidat şi a câştigat primăria în 2016.

sursă: argument-cs.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.