Cunoscut membru al clanului Căldăraș din Lugoj, după gratii. Cum a încercat să-i fenteze pe oamenii legii

719

Oamenii legii l-au ridicat miercuri de la locuința lui pe unul dintre membrii clanului Caldaras. Individul, pe numele sau Costa Caldaras, zis Balo, a fost reținut după ce anchetatorii au obținut informații că el a fost cel care l-a amenințat și l-a pus să “planteze”, pe un individ, două pistoale și mai multe cartușe într-un imobil de pe stradă Ștefan cel Mare, în casă unui clan rival.

Vă reamintim că la sfârșitul lunii iulie a acestui an trupele speciale ale poliției împreună cu procurorii au descins la imobilul ce aparținea clanului Gutuit de unde au fost ridicate două arme cu glonț. Surse din cadrul Parchetului Lugoj au declarat pentru Lugoj Info.ro că încă de la percheziții exista suspiciunea că armele nu aparțineau clanului Gutuit, astfel că pistoalele și muniția au fost ridicate în condiții de maximă siguranță și trimise la expertiză.

Polițiștii au primit chiar în aceste zile rezultatele de laborator care atestă că armele găsite în locuința au fost atinse de nimeni altul decât Costa Caldaras, polițiștii și procurorii adăugând la dosar și alte probe în acest sens și care îl acuză pe Costa Caldaras că ar fi înscenat totul. Polițiștii și procurorii au solicitat judecătorilor arestarea preventivă a lui Balo, magistrații luând miercuri seară hotărârea că acesta să stea după gratii cel puțin 30 de zile. Decizia judecătorilor lugojeni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Costa Caldaras este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și inducerea în eroare a organelor judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.