Dacă astăzi, valorile termice au fost apropiate de cele normale pentru această dată, spre seară și în prima parte a nopții izolat, mai ales în Crișana, vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. La munte vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat din vest și nord-vest, cu intensificări temporare. La munte vântul va sufla tare, spulberând zăpada. Izolat, în depresiuni, vor fi condiții de ceață în cursul dimineții.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 14 grade, iar cele minime între -2 și 4 grade.
Mâine, vremea va fi schimbătoare. Cerul, variabil ziua, se va înnora treptat spre seară. În cursul nopții local va ploua. La munte precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, la început din sector vestic, apoi din sud, cu unele intensificări în cursul nopții. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 13 grade, iar cele minime între -1 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni până spre -3 grade.