2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cum va fi vremea, în Banat, în următoarele două săptămâni: după frig şi ninsoare urmează ploi!

Dacă în ultimele zile, şi în Banat, iarna a fost prezentă cu tot bagajul său – frig, chiar şi – aşa cum a fost cazul luni – ninsoare, în următoarele două săptămâni, vremea se schimbă, mai pe placul celor ce nu suportă temperaturile prea coborâte.

„Vremea se va încălzi semnificativ, devenind, în intervalul 6 – 8 ianuarie, apropiată de normalul termic al acestei perioade. Între 9 şi 11 ianuarie va fi mai caldă decât în mod normal, cu medii regionale ale temperaturilor maxime de 6 – 8 grade şi minime în jurul pragului de îngheţ. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, se vor înregistra în continuare valori termice mai ridicate decât în mod obişnuit. Astfel, în medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade, iar cele minime, între -3 şi 0 grade”, a anunţat luni Administraţia Naţională de Meteorologie.

Meteorologii precizează că, pînă pe 7 ianuarie se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, moderate cantitativ, apoi vor predomina ploile. Vor fi condiţii de polei.

Până atunci mai este un hop: luni seara a intrat în vigoare o informare meteo de ninsori, precipitaţii mixte, depuneri de polei, valabilă pentru întreaga ţară, pînă marţi la amiază.

Vremea poate să pună probleme şoferilor: atenţie la drum!

Compania naţională de drumuri anunţă că, având în vedere prezența precipitațiilor mixte ce favorizează formarea poleiului, se acţionează utilaje de deszăpezire şi materiale antiderapante (sare, nisip, clorură de calciu și alte produse chimice cu efecte de degivrare).

CNADNR recomandă tuturor participanţilor la trafic să pornească la drum doar cu autovehicule echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să folosească cât mai mult frâna de motor şi să evite depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate pentru ca manevrele să fie executate în condiţii de maximă siguranţă.

CFR Călători avertizează: se circulă în condiţii de iarnă, sunt posibile întârzieri şi modificări

Traficul feroviar se desfăşoară, în ţară, în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi rafale de vânt la nivelul căii de rulare, anunţă CFR Călători.

În toate unitățile feroviare (stații, revizii, depouri, etc) se intervine constant pentru deszăpezire și pentru asigurarea condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă.

Întrucât este o situaţie în evoluţie, sunt posibile întârzieri şi modificări, fapt pentru care CFR Călători recomandă pasagerilor ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic gara din localitatea de plecare pentru informații. Pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru eventuale parcursuri neefectuate, adaugă ceferiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :