Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru intervalul 20 noiembrie – 2 decembrie. Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, iar cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în prima parte a intervalului, potrivit estimărilor publicate de ANM.
Vremea pe regiuni
Banat – Vremea va fi rece în prima zi, cu maxime în medie în jurul a 4 grade şi apropiată de regimul termic normal, în perioada 20 – 23 noiembrie, când se vor înregistra temperaturi medii cuprinse între 6 şi 8 grade. În perioada 24 – 27 noiembrie va fi mai cald decât în mod obişnuit, cu valori termice diurne în medie între 8 şi 10 grade, apoi vremea se va răci, astfel încât media maximelor va fi în scădere până în jurul valorii de 3…4 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul pragului de îngheţ în nopţile de 20, 23, 24, 25 şi 29, iar în ultimele nopţi vor scădea spre medii de -4…-2 grade. În restul intervalului valorile nocturne vor fi pozitive, în medie până la 4 grade. Se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ în zilele de 20 şi 21 noiembrie, posibil şi în jurul datei de 27 noiembrie, dar temporar şi în 19 noiembrie şi după 28 noiembrie, când vor fi slabe cantitativ.
Crișana – Vremea va fi rece în prima zi, cu maxime în medie în jurul a 4 grade şi apropiată de regimul termic normal, în perioada 20 – 23 noiembrie, când se vor înregistra temperaturi medii cuprinse între 6 şi 8 grade. În perioada 24 – 27 noiembrie va fi mai cald decât în mod obişnuit, cu valori termice diurne în medie între 8 şi 11 grade, apoi vremea se va răci, astfel încât media maximelor va fi în scădere până în jurul valorii de 2…4 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul pragului de îngheţ în nopţile de 20, 23, 24, 25, iar în ultimele nopţi vor scădea spre medii de -4…-2 grade. În restul intervalului valorile nocturne vor fi pozitive, în medie până la 2…4 grade. Se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ în zilele de 20 şi 21 noiembrie, posibil şi în jurul datei de 27 noiembrie, dar temporar şi în 19 noiembrie şi după 28 noiembrie, când vor fi slabe cantitativ.
Muntenia – Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a intervalului, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 0 şi 4 grade, exceptând perioada 25 – 28 noiembrie, când vor fi în medie valori termice de 5…8 grade, apropiate de cele normale. Minimele termice se vor situa în jurul pragului de îngheţ în perioadele de 20 – 22 şi 27 – 29 noiembrie, iar în rest se vor încadra în general între -6 şi -4 grade. Se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ în perioada 19 – 21 noiembrie şi slabe cantitativ între 26 şi 29 noiembrie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.
Oltenia – Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a intervalului, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 1 şi 4 grade, exceptând perioada 26 – 28 noiembrie, când vor fi în medie valori termice în jurul a 6 grade, apropiate de cele normale. Minimele termice se vor situa în jurul pragului de îngheţ în perioadele de 20 – 22 şi 27 – 29 noiembrie, iar în rest se vor încadra în general între -4 şi -2 grade. Se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ în zilele de 20 şi 21 noiembrie şi slabe cantitativ în 19 noiembrie şi în perioada 26 – 29 noiembrie.
Moldova – Vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit pe tot parcursul intervalului cu medii ale maximelor ce se vor situa între -2 şi 1 grad, exceptând zilele de 26 şi 27 noiembrie, când vor fi în medie valori diurne până în jurul valorii de 4 grade. Media minimelor termice va fi cuprinsă între -4 şi -1 grad în nopţile din perioadele 20 – 22 şi 26 – 29 noiembrie, iar în rest se vor situa în general între -8 şi -6 grade, local chiar şi sub pragul gerului în nopţile de 23 şi 24 de grade. Se vor semnala precipitaţii însemnate cantitativ în ziua de 19 noiembrie şi slabe cantitativ în 20, 21, 27 şi 28 noiembrie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.
Transilvania – Până pe 24 noiembrie vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu maxime cuprinse în medie între 1 şi 4 grade, apoi în perioada 25 – 27 noiembrie se va încălzi, media maximelor urmând a se situa între 5 şi 8 grade, dar începând cu 28 noiembrie, valorile termice diurne vor fi în scădere şi se vor situa până pe 2 decembrie, spre medii în jurul a 0 grade. Temperaturile minime se vor situa sub pragului de îngheţ în majoritatea intervalului, însă cele mai rece nopţi vor fi cele din perioada 23 – 25 noiembrie şi 30 noiembrie – 2 decembrie, când media va scădea spre -8…-6 grade. Vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ în ziua de 19 noiembrie şi slabe cantitativ, temporar în zilele de 20, 21, 27 şi 28 noiembrie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.
Maramureș – Vremea va fi rece în prima zi, cu maxime în medie în jurul a 3 grade şi apropiată de regimul termic normal, în perioada 20 – 23 noiembrie, când se vor înregistra temperaturi medii de 5…6 grade. În perioada 24 – 27 noiembrie va fi mai cald decât în mod obişnuit, cu valori termice diurne în medie între 6 şi 8 grade, apoi vremea se va răci, astfel încât media maximelor va fi în scădere până în jurul valorii de 2 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul pragului de îngheţ în nopţile din periodele 20 – 22 şi 26 – 28 noiembrie, iar în celelalte nopţi vor scădea spre medii în general de -6…-4 grade. Se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ în intervalele 19 – 21 noiembrie şi 25 noiembrie – 2 decembrie.
Dobrogea – În prima zi a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 10 grade, apoi se va răci, astfel că în zilele de 22 şi 23 noiembrie media va scădea spre 1 grad. Începând din 24 noiembrie valorile termice diurne vor fi în creştere şi vor ajunge în medie la 8…11 grade, în perioada 25 – 28 noiembrie, după care în ultimele zile vor fi din nou în scădere spre o medie de 3…4 grade. Minimele termice vor avea de asemenea fluctuaţii de-a lungul celor două săptămâni, astfel că vor scădea de la o medie de 1…2 grade în primele nopţi, spre -5…-4 grade în nopţile de 23 şi 24 noiembrie, după care vor creşte în medie spre 2…4 grade în perioada 26 – 28 noiembrie, apoi vor scădea la -3…-2 grade în ultimele nopţi. Vor fi precipitaţii, moderate cantitativ în ziua de 19 noiembrie şi slabe cantitativ, temporar în zilele de 20, 21 şi în jurul datei de 27 noiembrie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.
Minus 10 grade la munte
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a intervalului, astfel media maximelor va fi cuprinsă între -4 şi 0 grade, exceptând perioada 24 – 27 noiembrie, când vor fi în medie valori termice în jurul a 3…4 grade. Minimele termice vor fi preponderent negative şi se vor situa în medie între -6 şi -2 grade, iar în ultimele nopţi spre -10…-8 grade.Vor fi precipitaţii moderate cantitativ în 19 noiembrie şi slabe în zilele de 20 şi 21 noiembrie, dar şi în perioada 26 – 29 noiembrie.
sursa – adevarul.ro