Cum se modernizează o comună de lângă Timișoara FOTO

10129

O comună de lângă Tiimișoara este în plin proces de modernizare. Administrația locală din Ghiroda este decisă să scoată localitatea din ”lumea satului” și să o transforme într-un mic orășel. Chiar în această lună demarează un proiect important de modernizare a unei străzi importante.

”Începând cu luna mai vor începe lucrările de investiții pentru “MODERNIZARE STRADA DUNĂREA, COMUNA GHIRODA, JUDEȚUL TIMIȘ”. (…) Rugăm cetățenii care locuiesc pe strada Dunărea să elibereze domeniul public de materialul dendricol (arbuști, aranjamente stradale, etc.) pavaje sau orice alte obiecte, proprietatea dumneavoastră, care pot fi recuperate. Totodată avem rugămintea ca până la finalul lunii iunie să realizați/finalizați lucrările de branșament la rețelele de utilități, după finalizarea acestei lucrări de investiții NU se va mai elibera niciun permis de spargere. Menționăm că perioada de garanție a lucrării este de 7 ani, iar orice intervenție în cursul acestei perioade duce la pierderea garanției”, a anunțat edilul comunei, Ionuț Stănușoiu.

Lucrările constau în:
• Realizarea unui sistem de colectare a apelor pluviale, de tip canalizație îngropată, care va duce la dispariția șanțurilor
• Înlocuirea conductelor de gaze naturale
• Realizarea canalizației tehnice pentru liniile electrice și eliminarea stâlpilor prin îngroparea liniei de medie tensiune și a liniei de curent electric și mutarea tuturor contoarelor la limita de proprietate
• Realizarea canalizației tehnice pentru toți operatorii și deținătorii de cabluri, prin mutarea rețelelor în subteran
• Realizarea unui nou sistem de iluminat public modern
• Modernizarea căilor de comunicații, respectiv drum, trotuare, piste pentru bicicete, accesuri auto, parcări paralele cu axul drumului

Termenul de realizare a acestui proiect de investiții este de 12 luni, iar orice întârzieri apărute în derularea acestuia pot avea repercusiuni asupra termenului stabilit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.