Cum se lucrează la modernizarea în forţă a Timişoarei: carosabil bun, trotuare praf

332

„Timişoara se modernizează în forţă”. Toţi timişorenii au auzit de această zicală a primarului Nicolae Robu. Este adevărat, în oraş sunt deschise peste 100 de şantiere care au pus pe jar şoferii. Odată cu turnarea asfaltului, situaţia traficului s-a îmbunătăţit. Dar muncitorii par să uite de o componentă la fel de importantă ca şi şoseaua: trotuarele şi pistele pentru biciclete.

Un timişorean a dat o tură prin oraş şi a surprins în fotografii starea proastă a trotuarelor şi a pistelor de biciclete. După lucrările la carosabil, muncitorii au lăsat maldăre de moloz la intersecţii, au spart trotuarele şi pistele, dar nu le-au refăcut.

„Bine ca avem bulevarde asfaltate şi benzi noi, chiar şi 5 benzi pe sens în Badea Cârţan… dar trotuarele sunt tot mai înguste şi jalnice. Unde e puţin mai mult spaţiu pe trotuar, îşi parchează toţi cazanele”, a scris timişoreanul pe reţeaua de socializare.

Autorităţile spun că vor asfalta şi trotuarele şi vor trasa piste noi. Însă multe trotuare au fost îngustate pentru lărgirea străzilor, aşa că pietonii sunt nevoiţi să se înghesuie, alături de biciclişti, pe ce a mai rămas din trotuare.

Foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.