108 instituţii de stat din România, care au făcut achiziţii publice au fost sancţionate cu sute de milioane lei pentru greşeli în cazul procedurilor de achiziţie, unele de câte cinci ori în aceeaşi procedură.
Lista entităţilor care au risipit fondurile contribuabililor a fost făcută publică de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).
ANAP, instituţie îndrituită să consiliere şi să monitorizeze, dar şi să sancţioneze autorităţile în cazul procedurilor de achiziţie publică, a aplicat amenzi de zeci de mii de lei.
Nu au fost luate în calcul litigiile care au ajuns în Contencios – Administrativ sau pe rolul altor instanţe şi nici acelea care vizau bani din fonduri nerambursabile europene. În colimator au intrat strict autorităţi, nu şi companii particulare care au accesat banii publici respectivi.
Lista instituţiilor amendate de ANAP reprezintă vârful icebergului, tocmai fiindcă nu conţine pleiada de instituţii mari şi mici care au fentat procedurile de achiziţii publice din proiectele cu fonduri europene dar care au încăput cumva pe agenda DNA sau DIICOT.
Multe dintre sancţiuni au fost aplicate primăriilor. aproape că nu există comună care să fi accesat bani pentru proiecte mari şi care să nu fi primit amendă. Din judeţul Timiş au fost sancţionate următoarele primării: Jamu Mare – 40.000 lei, Darova Timiş – 50.000 lei, Sânpetru Mare – 80.000 lei, CNADR Timişoara – 40.000 lei, Casa de Cultură Timişoara- trei amenzi, 60.000 lei, Direcţia Sanitar Veterinară Timiş – 20.000 lei, Spitalul Militar Timişoara – 100.000 lei, Spitalul TBC Timişoara – 30.000 lei.
Practicile prin care a fost fentată ordonanţa veche a achiziţiilor publice sunt aceleaşi: divizarea contractelor, neatribuirea documentelor către SEAP sau anularea injustă a procedurii, nerespectarea deciziilor Consiliului Concurenţei etc.
Paradoxal, toate achiziţiile au fost făcute şi după consultarea instituţiilor centrale de resort. Pe altă parte, în vechea, dar şi în actuala legislaţie, sunt elemente contradictorii care nu o dată i-a dus în eroare sau i-a pus în dificultate pe reprezentanţii autorităţilor contractante.