2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Cum schimbă Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 județul Caraș-Severin

„După Hunedoara, astăzi colegii mei au vizitat, împreună cu reprezentanții mass-media, proiecte implementate prin Regio-POR 2014-2020 în județul Caraș-Severin. Vom continua cu celelalte județe din regiunea noastră, pentru că este important să vedeți ce înseamnă această oportunitate, finanțările europene, pentru dezvoltarea Regiunii Vest. În Caraș-Severin, iată, avem proiecte de infrastructură rutieră și pietonală, pentru drumuri mai bune, piste de biciclete, modernizarea transportului public, lucrări de eficientizare energetică, reabilitări de școli și spitale, lucrări în zona de patrimoniu sau firme care au crescut și și-au dezvoltat activitatea accesând fonduri europene prin acest program, ca să ofer doar câteva exemple.
Avem 510 proiecte în implementare în Regiunea Vest, prin Regio-POR 2014-2020, iar 69 dintre ele, cu o valoare nerambursabilă de 146 de milioane de euro, au fost contractate în județul Caraș-Severin. Tot aici, alte 47 de proiecte, vorbim de încă 114 milioane de euro, cu cele depuse în cadrul apelurilor SUERD inclusiv, se află în evaluare sau precontractare. Vor urma deci și altele, ceea ce ne bucură, și vrem să le vedem cât mai repede puse în practică”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Proiectele vizitate în cadrul turului destinat reprezentanților mass-media au fost:
• „Proiect complex de revitalizare a zonei centrale a Municipiului Reșița”;
• „Reabilitarea energetică a Colegiului Național Traian Lalescu, Reșița”;
• „Construire și dotare service auto ROMCRET”;
• „Creșterea competitivității a Superfit SRL prin dotarea cu echipamente moderne”.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din perioada de programare 2014-2020 elaborate de România şi adoptate de Comisia Europeană, fiind finanţat din unul din Fondurile Europene Structurale și de Investiții ale Uniunii Europene – Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).
Programul Operațional Regional 2014-2020, adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015, continuă sa finanțeze investițiile pe care le-a sprijinit și în perioada 2007-2013: dezvoltare urbană, infrastructură socială, de sănătate și educațională, IMM-uri, drumuri județene, turism, patrimoniu cultural, reabilitări termice de blocuri, dar va finanța și noi categorii de proiecte față de programul precedent: transport public urban, reabilitarea termică a clădirilor publice, regenerare urbană, sprijinirea comunităților dezavantajate, entități de transfer tehnologic.
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este structurat în 15 axe prioritare, după cum urmează:
1. Promovarea transferului tehnologic
2. Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii
3. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon
4. Sprijinirea dezvoltării urbane durabile
5. Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural
6. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională
7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului
8. Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale
9. Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban
10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
11. Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară
12. Asistenţă tehnică
13. Regenerare urbană orașe mici și mijlocii
14. Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență
15. Inițiativa pentru IMM-uri

Stadiul POR 2014-2020 – Proiecte depuse
Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 642,51 milioane euro (conform realocare aprobată de CMPOR în iunie 2018).
Până în prezent, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR 2014 – 2020), la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, au fost depuse 1201 proiecte, valoare totală de 1.842,10 milioane euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 1.503,85 milioane euro.
Dintre acestea:
– 520 proiecte au fost contractate, având o valoare totală de 964,51 milioane euro și 779,48 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile; dintre acestea:
o 510 proiecte se află în implementare/au fost finalizate, având o valoare nerambursabilă de 776,98 milioane euro;
o 10 proiecte au fost reziliate, având o valoare nerambursabilă de 2,50 milioane euro.
– 231 proiecte se află în evaluare/precontractare, având o valoare totală de 165,70 milioane euro și 86,01 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;
– 102 proiecte se află în rezervă, având o valoare totală de 428,83 milioane euro și 404,37 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;
– 348 proiecte sunt respinse/retrase, având o valoare totală de 283,06 milioane euro și 233,99 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.

Până în prezent, în cadrul apelurilor de proiecte dedicate SUERD la nivelul Regiunii Vest (județul Caraș-Severin) au fost depuse 33 proiecte, valoare totală de 108,00 milioane euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 100,13 milioane euro.
Dintre acestea:
– 6 proiecte au fost contractate, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 7,00 milioane euro;
– 25 proiecte se află în evaluare/precontractare, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 91,09 milioane euro;
– 2 proiecte sunt respinse/retrase, având valoarea finanțării nerambursabile de 2,04 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :