1.1 C
Timișoara
joi 23 ianuarie 2025

Cum să furi lemn legal? O nouă metodă de înșelăciune în România

Doi bărbați din Caraș-Severin au primit o amendă usturătoare pentru o metodă de înșelăciune mai puțin obișnuită. Aceștia s-au gândit că, dacă adaugă lemne în plus la un transport legal, atunci îi vor păcăli pe polițiști. Oamenii legii însă nu s-au lăsat înșelați.

„În data de 19 iunie, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane și Secției 4 Poliție Rurală Mehadia, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin au oprit pentru control, pe D.N. 57B, în localitatea Iablanița, două autocamioane, conduse de doi bărbați din Comuna Prigor, care transportau material lemnos fără documente legale. Din primele verificări s-a stabilit că cele două autoutilitare ar fi transportat o cantitate de material lemnos mai mare cu peste 5,5 metri cubi lemn de esență fag decât cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire a lemnului, emise la aceeași dată”, au transmis polițiștii.

Cei peste 5,5 metri cubi au fost confiscați și predați în custodie Ocolului Silvic Mehadia. Șoferii celor două autoutilitare au primit câte o amendă în valoare de 3000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Halucinant! Fostul director al Romsilva Arad a primit 100 000 de euro la pensionare

Un director de la Romsilva a primit bonus de pensionare „10 salarii brute”, adică 500.000 lei, echivalentul a 100.000 de euro, potrivit dezvăluirilor făcute...

Elevele unui liceu de prestigiu, hărțuite online mai bine de un an! Agresorul nu se mai duce la școală

Un scandal a avut loc recent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Un tânăr de 17 ani a folosit un soft AI pentru...

Citește și :