Felul în care a ajuns să fie guvernată România, după treizeci de ani de regim parlamentar, demonstrează că niciodată „destul” nu înseamnă cu adevărat că așa nu se mai poate.
Ba dimpotrivă, aria condusului după ureche și cu teribile compromisuri în zona imposturii și a nesimțirii generalizate se simte mai bine ca oricând în lumea noastră.
Primo: avem la vârful statului un președinte despre care nimeni nu poate spune cu certitudine cu ce s-a ocupat în toți acești șapte ani de mandat și, firește, nici dacă se mai preocupă de ceva anume, legat de România, în prezent.
În schimb, a reușit să-i facă și pe ceilalți politicieni, chipurile, aflați la putere, să-i semene la perfecție, anume să nu facă nimic, nici în guvern, nici la nivelul structurilor locale de putere. Din clipa în care i-a adunat laolaltă pe peneliști și pesediști, refăcând celebra așchimodie politică numită USL, țara a ajuns pe mâinile unor corăbieri care dau semne că sunt beți de dimineața până seara și proști de crapă pietrele în restul timpului. Indivizii aceștia, grupați în jurul lui Ciolacu la PSD și al lui Ciucă la PNL, au eșuat la toate capitolele unei minimale guvernări eficiente.
Au lăsat toate prețurile să explodeze până la cer, inclusiv în domenii în care tot ei se laudă cu nerușinare că stăm bine, întrucât, vai nouă!, țara geme de resurse naturale, mai ceva ca Rusia lui Putin și țările arabe bogate în petrol din Golful Persic.
O fi gemând România de resurse uriașe de petrol și gaze în Marea Neagră și te mai miri pe unde, ori de recolte suficiente de grâu, dar e mai sigur că destui români încep să suspine tot mai tare din cauza prețului benzinei și al pâinii, ambele pe cale să bată, săptămânal, record după record.
După ce i-au azvârlit pe useriști de la putere, useliștii de rit nou au crezut că nimeni și nimic nu le va mai sta în cale să rupă PNRR-ul în șapte (de fapt, să pună mâna pe banii europeni și nu numai) și să rămână imaculați la putere până în 2024. Moment în care, așa cum par să stea lucrurile, la sfatul lui Iohannis și al unor lideri europeni ar urma să-și împartă încă o dată puterea, unii obținând președinția țării, ceilalți șefia guvernului. Povestea cu socoteala greșită din târg s-ar putea să aibă morala ei dintotdeauna, pentru că, dacă prețurile vor continua să crească, în vreme ce banii aflați la dispoziția guvernului vor fi tot mai puțini, nimeni nu va mai paria pe viitorul de aur al actualei coaliții politice.
Mârâielile tot mai dese și accesele de furie ale lui Ciolacu la adresa „tiriplicilor” liberali dovedesc că pesediștii, curve bătrâne într-ale mahalalei politice românești, au priceput că vântul sărăciei începe să le surpe procentele electorale.
În al doilea rând, totul este înghețat și la nivel local, în Timiș și în Timișoara, de pildă, unde Nica îi fură banii guvernamentali lui Fritz, iar Simonis chibițează cu ochii injectați de fericire că totul se întâmplă din vina altora, nicidecum al unora din PSD-ul local care se mulțumesc să le poarte trena celor doi șefi ai administrației locale.
Și, uite-așa, totul e bine și frumos pe aceste meleaguri, unde nimic altceva în afară de iarbă nu mai crește, preț de generații.
