În timp ce multinaţionalele occidentale au ocupat agricultura Timişului cu organismele lor modificate genetic (OMG) şi aproape că au otrăvit pământul cu substanțele lor experimentale, iar surorile lor, hypermarket-urile, au copleşit comerţul bănăţean şi românesc, punându-ne în farfurie aceleași periculoase OMG-uri, cercetarea agricolă autohtonă e la un pas să îşi dea obştescul sfârşit, după 27 de ani de agonie.
E nevoie de bani!
Câteva cifre pentru comparație! În timp ce Institutul de Cercetări Agricole din Franţa primeşte anual de la bugetul ţării 1 miliard de euro, Guvernul României a alocat o sumă echivalentă cu 10 milioane de euro, în 2017, cercetării în domeniul agricol. Rezultatul? În acest moment sunt cel puţin trei supercompanii franceze care oferă inputuri pentru agricultură nu numai fermierilor din Timiş, ci în zeci de țări din lume de pe patru continente.
De cât ar avea nevoie cercetarea agricolă românească pentru a face faţă competiţiei ucigătoare a companiilor mulţinaţionale producătoare de inputuri? Prof. dr. Valeriu Tabără, fostul ministru al agriculturii şi actualul vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), spune că este nevoie de o sumă de cel puţin 10 ori mai mare, decât cea oferită acum.
„Ca să poţi activa oarecum, ar trebui minim 50 de milioane de euro, iar în acest moment se finanţează cu 10 -12 milioane de euro, ceea ce este incredibil, bani care se dau mai mult sectorial, decât în sistemul de cercetare, dar ca să avem performanţă, ar trebui 100 milioane de euro, la care să se adauge şi veniturile proprii. Noi importăm material biologic în fiecare an pentru zootehnie de peste un miliard de euro, iar asta nu e normal. Eu am nevoie de 50 de milioane ca să produc să funcţionez. Din cauza aceasta, nu de puţine ori sunt probleme legate de adaptabilitate a unor hibrizi, aduși de dincolo, chiar la porumb şi floarea soarelui. O altă problemă gravă este faptul că este o inegalitate crasă nu numai în ceea ce înseamnă sistemul de finanţare pentru producţia de cercetare, cât şi de a putea asigura sistemul financiar. Institutele publice de cercetare nu pot amâna plăţile mai mult de 30 de zile. În timp ce companiile concurente pot să procedeze cum vor ele, iar asta îi costă pe fermieri”, explică prof. Tabără. Scopul producătorilor agricoli este de a obţine producţii cât mai mari cu costuri cât mai puţine, iar multinaţionalele occidentale și americane exact aceasta le oferă: sămânţă de hibrizi super-performanţi, capabili să dea producţii record, chiar dacă trebuie trataţi cu substanţe chimice foarte periculoase care otrăvesc pământul şi apele subterane pe vecie. De ce companiile multinaţionale au copleşit agricultura atât din Timiş, cât şi din întreaga ţară?
„S-a ajuns aici, fiindcă a fost sabotat sistemul naţional cu bună ştiinţă, ca şi celelalte domenii ale economiei. Uitaţi-vă ce se întâmplă în zootehnie, unde deşi avem efective de oi şi rase diverse, noi importăm în continuare material biologic. Care este rostul lui? Astfel, s-au adus în ţară şi unele boli la ovine. De ce statul român este indiferent faţă de cercetarea agricolă românească? E vorba de expansiunea multinaţionalelor şi, cu rost sau fără rost, îţi dai la o parte elementele tale autohtone fundamentale, care dau trăinicie agriculturii. Oricât de bun ar fi un soi, un hibrid străin sau o rasă de animale, tot are câteva probleme. Totuşi e bine să fie competiţie. Multinaţionale vin cu materiale şi tehnologii foarte bune, sunt foarte bine finanţate şi de aceea au şi rezultate performante. Problema este că rezultatele lor nu se potrivesc întotdeauna pe condiţiile pedoclimatice de la noi din ţară. Una este seceta în Franţa, Germania, SUA sau Italia şi alta este aici şi tu vii şi propui unele produse pentru agricultura românească. De multe ori nu merge”, este de părere prof. Tabără.
Ce șanse mai avem?
La nivel naţional sunt 60 de unităţi de cercetare românești în funcţiune, dar finanţarea este foarte slabă pentru a putea face faţă multinaţionalelor. Cel mai performant rămâne Institutul de la Fundulea, dar agricultura românească are nevoie de mult mai mult. La Ministerul Agriculturii sunt peste 20 de proiecte de cercetare şi s-a reuşit ridicarea restricţiei din legea bugetului care a fost introdusă de ministrul Constantin în 2013, care a blocat orice finanţare a cercetării în agricultură.
Cum stăm cu cercetarea agricolă în Timiş?
Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Lovrin (SCDA) Lovrin funcţionează de peste 60 de ani şi a fost, după Institutul Fundulea din Bucureşti, cea mai bună din România, cu rezultate formidabile, care au avut efecte şi la nivel european. În 1990, deţinea mai mult de 3.000 ha. Aici au fost create patru soiuri de grâu: Ciprian, cel mai bun din ţară, Alex, cu mare succes în Ungaria, Lovrin 34 şi Romulus. La porumb a fost hibridul Lovrin 400, cel mai vechi care se găseşte în acest moment în cultură. La un moment dat se cultiva pe 1 milion de ha în Ucraina şi în România. Un alt hibrid a fost Andreea.
Tabără a activat la Lovrin din 1970 şi este autorul a două soiuri de cânepă, unul care poartă numele nepoatei profesorului, Silvana, iar altul e Armanca şi el este şi coautor al soiului Lovrin 110. Aici se continuă cu mare succes ameliorarea hibrizilor la porumb şi la cânepă, fertilizare şi rotaţia culturilor, cu rezultate superioare de zeci de ani.
Staţiunea a fost cândva perla Banatului. În 2016, a împlinit 70 de ani de existenţă. Înainte de 1989, instituția avea în proprietate sute de vaci, oi, porci, 5 ha de viţă de vie şi o cramă unde se producea vin de calitate superioară. La Lovrin s-au creat patru soiuri de grâu, două soiuri de porumb, trei de cânepă, trei de ovăz , trei de floare soarelui şi alte trei de sfeclă furajeră. Din păcate, după evenimentele din decembrie 1989, a început decăderea. O parte din pământ a fost revendicat, cercetarea agricolă nu a mai fost finanţată, iar angajaţii au început să plece după salarii mai bune, de obicei la multinaţionalele occidentale și americane sau la alte companii.
Din 2015, la cârma unităţii a fost numită o conducere nouă, în frunte cu Marinel Horablaga, cadru didactic la USAMVB Timişoara, iar acum se fac eforturi uriaşe pentru ca unitatea să fie relansată. Producţia de seminţe a crescut foarte mult. Dotările tehnice au fost îmbunătăţile, prin achiziţia de maşini agricole, activităţile devenind mult mai operative, dar este nevoie de finanțare puternică pentru performanțe și a face față competiției ucigătoare a multinaționalelor.
„Acest domeniu extrem de important nu este finanţat. Cercetarea în agricultură trăieşte numai din autofinanţare. Totuşi, în ultimul timp, actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, e dispus să susţină financiar domeniul. Eu zic că s-au şi făcut unii paşi, măcar declarativ, dar până nu ştim exact ce se va face, asta e situaţia în 2017. Eu în continuare voi dezvolta bugetul destinat cercetării. În 2017, voi aloca 10 milioane de lei din venituri proprii pentru dezvoltarea laboratoarelor şi cercetărilor pe care le avem în desfăşurare”, spune Horablaga.
E vorba de laboratorul destinat grâului, unde există o nouă linie pentru omologare, cel pentru cânepă, cu o nouă linie de omologare, cel pentru ovăz, unde există un nou hibrid destinat omologării. E în dezvoltare şi laboratorul de horticultură, pentru a se pune pe picioare o frumoasă livadă la Lovrin şi via. Un foarte important proiect este şi crearea microfermei ecologice numită Biobază.
„Spun că, în doi – trei ani, SCDA Lovrin poate deveni una dintre unităţile etalon în cercetarea agricolă, aşa cum a fost întotdeauna, de-a lungul timpului. Marinel Horablaga e un profesionist capabil, este ambiţios are şi o altă viziune şi e corect. Am încredere totală în el. Atunci când ai o bază materială serioasă trebuie folosită. De ce ar avea nevoie, în primul rând, staţiunea Lovrin? De bani. Statul român să spună exact ce vrea, iar dacă îşi stabileşte proiecte de cercetare serioase pe agricultură, atunci vin şi oamenii. Dar dacă nu ai surse financiare nu poţi face nimic”, a conchis fostul ministru al Agriculturii.