Societatea de termoficare Colterm din Timișoara caută soluții pentru a putea cumpăra certificatele verzi aferente anului trecut. Societatea se află deja în insolvență și a fost amendată cu 35 de milioane de euro de Administrația Fondului pentru Mediu.
Administratorul special al Societăţii, Cristian Amza, spune că au fost identificate mai multe surse de finanțare.
„Încă nu avem fondurile disponibile, sunt mai multe surse din care aceste certificate pot fi achiziționate. Sursa tradițională, anume valoarea piețelor induse, acoperă, în esență, suma pentru certificate. Se lucrează la elaborarea bilanțului energetic, estimăm că el va fi gata undeva în ultima parte a lunii februarie. Încercăm să găsim toate pârghiile posibile pentru ca acesta să nu stea foarte mult în avizare la ANRE, după care să ajungem cu el în plenul Consiliului Local Timișoara”, spune Cristian Amza.
Administratorul special al Colterm a mai declarat că o altă soluție luată în calcul este și accesarea unui credit garantat de Primăria Timișoara. De asemenea, una din sursele de finanțare pentru compania de termoficare este subvenția plătită în avans de municipaliate societății de termoficare.
„Anul trecut, la final de ianuarie, Colterm încasate aproape toată subvenția în avans pe ianuarie și ne făceam griji cum mai putem încasa subvenție și pentru februarie, în timp ce anul acesta, la final de ianuarie, încă mai avem de încasat aproape 13.000.000 din subvenția pe decembrie. E clar că măsurile pe care le-am pus cumva în aplicare, atât noi, la nivel de companie, cât și măsurile naționale date de Guvern, au dat roade. Asta înseamnă că avem potențiale sume din care să funcționăm și din care să acoperim cheltuielile curente. Trebuie doar să vedem cum reușim să le încasăm într-un interval de timpu necesar”, mai spune administratorul special al Colterm.
Cristian Amza a precizat că Primăria Timișoara achită subvenția eșalonat, în funcție de facturile emise de Colterm, dar și în funcție de sumele disponibile.