1.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Cum ar putea arăta un viitor primar al orașului? USR are patru variante. Sunt viabile?

De când au apărut în viața publică românească cei de la USR au făcut lucrurile cam altfel, în răspăr cu politicianismul propriu altor formațiuni. Au promis că vor schimba idei, mentalități și felul de a face politică.

Așa cum au făcut și în campania electorală pentru euroalegeri când candidații au fost desemnați în urma unor discuții și alegeri interne cu punctaje bine stabilite, transparente la fel și acum. Uniunea Salvați România este pregătită pentru a schimba radical oferta electorală din Timișoara.

Pentru a fi credibili la desemnarea candidatului ce se va bate pentru fotoliul de primar la Timișoarei au pornit în cursă patru candidați. În opinia conducerii partidului cei patru candidați sunt excelent pregătiți pentru a conduce un oraș. Dar până vor ajunge acolo trebuie să treacă mai multe etape în care se vor angrena în dezbateri constructive și vor încerca să convingă atât membrii și simpatizanții partidul, cât și pe restul timișorenilor că viziunea lor este cea mai bună pentru orașul pe care îl locuim.

Candidatul final asumat de USR va fi desemnat în data de 20 iulie, în urma votului democratic al tuturor membrilor USR Timișoara.
Cei patru ce au depus intenția de a candida sunt:
– Nicu Fălcoi
– Alexandru Cadar
– Aida Szilagyi
– Dominic Samuel Fritz

În acest sfârșit de săptămâna toți acești pretendenți s-au înfruntat în prima dezbatere publică din această campanie la Centrul Regional de Afaceri.
Scopul acestui eveniment a fost acela de a da timișorenilor ocazia de a-i cunoaște pe candidații USR și de a le adresa întrebări despre viitoarea administrație. Toată confruntarea a avut un format de show televizat după model american cu un moderator ce punea întrebări și oferea microfonul. Pentru obiectivitate timpii de oferte și răspunsuri era strict cronometrat. Moderatorul Raul Trifan a închis ochii doar la depășiri de câteva secunde după care oprea din discurs pe cel aflat la microfon.

După o prezentare scurtă și obiectivă a urmat un set de două întrebări. Aici candidații au arătat că realmente sunt pregătiți pentru a conduce un oraș. Au dat cifre, au depistat probele grave, dar au dat și soluții la cele mai serioase probleme.
Au fost atinse cele mai stringente chestiuni ce ar trebui să meargă șnur, dar uneori se cam poticnesc. Nu au lipsit probleme ca transportul în comun, curățenia deficitară ori poluarea accentuată din oraș. Numărul exagerat al mașinilor ce nu au cum circula fluent și parcările etajate publice ce lipsesc acum au fost ale chestiuni luate în vizor și au primit posibile soluții ce nu sunt decât simple idei. Nici banii necesarii unei bune funcționări a unei municipalități nu au scăpat din atenția candidaților.

La rândul lor cei din sală au avut o tură de întrebări de pus candidaților ce au reușit să se achite oarecum de curiozitatea publicului. E drept că nu toate chestiunile au primit răspunsuri mulțumitoare. Despre Capitala Culturală ce va bate la ușă peste un an jumate răspunsul a fost doar o speranță că românii se descurcă veșnic în ultimul moment. Adică un fel de „va fi bine dacă nu va fi rău”.

Majoritatea celor ce au participat la această primă dezbare publică s-au declarat destul de mulțumiți de prestația celor ce ar vrea să fie primari. S-a dovedit că USR chiar face lucrurile într-un mod diferit, transparent și cu respect pentru cetățean.

Așa cum au declarat organizatorii a fost atins unul din deziderate. „Ne dorim să fie prezenți cât mai mulți sceptici, pentru că doar prin dialog direct putem împinge orașul într-o direcție bună. Suntem absolut siguri că în urma acestor dezbateri, timișorenii se vor convinge că lupta noastră este purtată din pasiune și dragoste pentru Timișoara. Știm că am promis multe și că așteptările la adresa noastră sunt foarte mari, așa că vino să ne cunoști, să ne provoci și să te convingi singur că suntem atât capabili cât și binevoitori. Vrem să venim cu o alternativă politică eficientă și concentrată pe problemele reale ale cetățeanului. Vrem să scoatem oamenii din sărăcie, vrem să facem România să funcționeze și vrem aceste lucruri cu adevărat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Cum va fi vremea de Anul Nou în Banat și în restul țării

Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27...

Citește și :