1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cum ajunge un minor infractor de la Buziaș tocmai la Barcelona? FOTO

Doi dintre angajaţii Centrului Educativ Buziaş au însoţit, săptămâna trecută, nouă tineri din România, in cadrul unei mobilităţi de studiu in Barcelona.

Activitatea reprezintă o premieră în sistemul judiciar din România, fiind prima data când strategia de reintegrare socială are în vedere şi componenta de follow-up a intervenţiei educative derulate în unităţile sistemului judiciar, prin mobilităţi transnaţionale.
Doi dintre tinerii participanţi au finalizat măsura educativă în cadrul Centrul Educativ Buziaş, în timp ce alți şapte se află în supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiş, executând măsuri alternative.

buzias barcelona (2)Scopul principal al vizitei a fost acela de schimb de experienţă între tineri din România, Cipru şi Spania, care au fost în evidenţa sistemului judiciar al ţărilor respective.
Pe parcursul celor cinci zile, programul  fost unul complex, care a avut în vedere, cu predilecţie, validarea competenţelor de angajabilitate ale tinerilor şi asigurarea componentei de mobilitate ocupaţională, prin însuşirea cerinţelor specifice unui loc de muncă.

Mobilitatea transnaţională în Barcelona va fi urmată de vizita tinerilor din Spania în România, în perioada 6-10 iunie, în vederea validării cross-culturale a competenţelor de angajabilitate.
Pe lângă tinerii din Spania, în activitate, vor fi implicaţi tineri din Centrul Educativ Buziaș, precum și studenţi ai Facultăţii de Psihologie  Tibiscus din Timişoara, care vor realiza componenta de orientare profesională şi realizare a unui profil vocaţional pentru fiecare participant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :