Cum a reuşit un primar de comună să-i înveţe meserii pe localnicii asistaţi social

120

Un primar de comună din judeţul Botoşani a accesat fonduri europene pentru a-şi califica sătenii şi pentru a le găsi locuri de muncă. În program au fost incluşi mulţi asistaţi social sau oamenii fără niciun fel de serviciu sau calificare.

În comuna Hilişeu Horia, situată la marginea de nord a României, autorităţile locale au găsit o metodă de a califica şi angaja pe sătenii care nu au loc de muncă sau încasează ajutoare sociale.

Mai precis, au reuşit să atragă fonduri europene pentru a-i şcolariza şi califica într-o meserie căutată pe piaţa muncii. Aproximativ 80% dintre cei calificaţi şi-au găsit deja un loc de muncă. ”Noi am vrut să-i ajutăm, în mod real, să se descurce în societate. Să trăiască demn, să nu fie dependenţi de stat sau să trăiască în sărăcie, ei şi copiii lor”, spune Ioan Butnaru (PSD), primarul din Hilişeu Horia.

”În niciun caz ajutoare sociale. Din contră le dăm undiţa şi îi învăţăm să pescuiască”, spune edilul din Hilişeu. Mai mult decât atât aceste cursuri aveau menirea de a califica şi o parte a asistaţilor social pentru a-şi găsi o slujbă.  Propriu-zis cursurile au început în primăvară şi s-au întins pe durata a câteva luni. Într-o primă fază au fost în jur de 100 de cursanţi, selecţionaţi din rândul nevoiaşilor şi a celor care aveau nevoie de un serviciu. Domeniile în care aceştia au fost calificaţi sunt patiser, brutar şi lucrător în comerţ, meserii căutate în zonă, dar şi în judeţul Suceava.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.