Cum a reuşit Macron să determine 900.000 de francezi să se programeze într-o singură zi pentru vaccinare

30

În Franța, după anunțul președintelui Emmanuel Macron privind restricții pentru cei care nu sunt imunizați sau nu prezintă un test negativ COVID, peste 900.000 de oameni s-au grăbit să-și facă programare la vaccinarea anti-COVID.

Franța a decis și să impună vaccinarea pentru toți angajații din sănătate, iar termenul dat de autorități pentru aceștia este 15 septembrie, când sunt programate controale și sancțiuni. Dacă până atunci nu se vaccinează anti-COVID, nu vor mai fi primiți la locul de muncă și nu vor mai fi plătiți. Președintele Emmanuel Macron a spus că măsura îi vizează și pe toți angajații și voluntarii care lucrează cu persoane vulnerabile, inclusiv la domiciliu.

Vaccinarea nu este obligatorie pentru restul populației, dar apar restricții. Cei care vor să meargă la cinema sau să se urce în tren vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a unui test negativ. “Pentru a ne proteja și pentru a fi uniți, trebuie să mergem să vaccinarea tuturor cetățenilor francezi. E singura cale spre o viață normală”, a spus Macron.

După anunțul președintelui, site-ul pe care pot fi făcute programări la imunizare a fost luat cu asalt, sute de mii de persoane s-au înscris pentru a fi vaccinate.

40 la sută dintre francezi sunt imunizați în prezent cu schema completă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.