La data de 10 martie 2016, procurorii DIICOT Arad au efectuat un număr de 20 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Botoşani, Mureş, Vrancea şi Constanţa în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – 2015 membrii grupului au recrutat de pe teritoriul României peste o sută de victime, provenind din medii sărace, pe care ulterior le-au transportat şi adăpostit în Danemarca, prin inducere în eroare, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit.
În fapt, membrii grupului infracţional au urmărit ca, odată ajunse în Danemarca, victimele să fie aduse în stare de aservire faţă de aceştia, astfel încât, lipsite fiind de mijloace financiare, necunoscând limba şi locurile spre a se putea eventual angaja sau repatria pe cont propriu, să fie nevoite să locuiască în spaţiile stabilite de către membrii grupului şi să execute activităţile impuse de către aceştia.
În acest sens, suspecţii au însoţit şi asistat persoanele vătămate în faţa autorităţilor daneze în vederea obţinerii codului numeric personal danez.
Ulterior, sub pretextul îndeplinirii formalităţilor de angajare impuse de către lege şi fără ca victimele să fie în cunoştinţă de cauză, au constituit firme fantomă în numele acestora, au deschis conturi bancare şi au obţinut cărţi de credit pe care le-au utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.000.000 de euro.
La data de 20 februarie 2015, între România şi Regatul Danemarcei s-a încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având în vedere faptul că infracţiunile s-au săvârşit pe teritoriile ambelor state, facând obiectul cercetărilor deopotrivă ale autorităţilor judiciare române, cât şi ale celor daneze.
La data de 26 februarie 2015, partea daneză a procedat la arestarea a 20 de membri ai grupului infracţional care se aflau pe teritoriul Danemarcei la momentul respectiv, operaţiunea fiind denumită „Cuibul de Viespi”.
În prezent, cei 20 de membri sunt judecaţi de către instanţa daneză pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, înşelăciune, fraudă informatică şi evaziune fiscală.