Am vorbit în alte episoade anterioare de actrivitatea militară fără cusur a unui aprig militar de loc din părțile atât de încărcate de istorie ale bazinului Mehadia și Băile Herculane. Este imposibil de închipuit să te tragi din locuri bătute de străbunii veniți din toate colțurile imperiului roman ce au luptat trăit și s-au tratat de rănile și bolile căpătate în lupte în aceste locuri și să nu vrei să știi mai multe despre viața lor.
După pensionarea din cadrul militarilor activ i ai armatei imperiale în anul 1908 generalul s-a retras la Mehadia, comuna natală. Și-ar fi dorit o viață tihnită. Dar nu aveqa să aibe parte de așa ceva.
Nu putea sta liniștit un om ce a fost o viață foarte activă. Aici s-a implicat într-o efervescentă activitate culturală și socială. A fost membru activ în toate societățile culturale românești din acele timpuri. În aceste societăți a militat hotărât pentru desăvârșirea unității naționale în plan politic dar și pentru instruirea tinerilor ce vor trebui să preia de cei mai în vârstă treburile comunității. Fără școli pentru copii era greu de închipui o societate emancipată.
Cena a militat pentru a dezvolta cât mai mult unel societăți și asociații în care era membru: ASTRA (Societatea pentru un fond de teatru român), Societatea Ortodoxă a Femeilor Române. A fost întemeietorul Casinei Culturale din Mehadia precursorul a ce avea să se numească peste ani cu alte vorbe dar cu aceleași scopuri, Cămine culturale.
Nu și-a uitat niciodat o altă meserie pe care a profesat-o sporadic, cea de profesor. Din acestă poziție a sprijinit mereu activitatea școlară, prin împărțirea de cărți, mai cu seamă cu caracter istoric elevilor, el însuși fiind un împătimit al studiului celor vechi. A urmărit cu osârdie să trezească în sufletul acestora copii sentimentul conștiinței naționale.
Bătrânul militar a contribuit cu sume însemnate de bani la procurarea de cărți pentru biblioteca parohială a localității.
O altă pasiune de care am mai vorbit la începuturile acestei povestire avea să capete o pondere mai mare. Avea mai mult timpul liber așa că avea să se aplece spre cercetarea urmelor materiale lăsate de înaintași. A manifestat un interes deosebit pentru activitatea de arheologie. A făcut săpături pe locul numit Zidina unde se știe că erau rămășițele castrul roman Ad Mediam. Studiul atent al celor găsite în șantierul arheologic ad hoc a dus la descoperiri interesante.
Pe acele locuri aveau să vadă lumina o serie de artefacte vechi ca: monede, documente religioase sau profane. Au fost găsite inscripții pe pietre sau pe cărămizi, fragmente de statui sau chiar unele în condișie destul de bună aproape întregi. Toate aceste au fost adunate într-o colecție ce a crescut destul de repede.
Pentru ca toți ce ce vor vedea aceste urme vechi să aibe o imagine clară a fostei fortărețe antice a comandat construirea unei macheta a castrului roman Ad Mediam.
Toate aceste nu au rămas doar la fața locului și pierdute în uitare. Au fost aduse în fața lumii științifice. Toate datele au fost adunate într-o amplă lucrare ce a făcut obiectul unei comunicari științifice prezentată la Academia de Științe din Viena, la 17 mai 1911. Rezultatele studiilor de arheologie antică l-au făcut cunoscut în lumea savanților europeni.Așa cum era normal în acele vremuri lucrarea de reală valoare științifică a fost scisă în limba germană. Comunicarea a fost mai apoi tradusă din germană în românește de profesorul Constantin Juan-Pietroi din Orșova.
Mehadia a început din nou să fie cunoscută ca o localitate de importanță majoră în plan științific. Aici au venit pentru vizite de lucru o pleiadă de oameni de cultură și istorici pasionați de arheologia locurilor. Mehadia a fost de oameni de vază ca: Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, ori episcopul Miron Cristea ce avea să fie primul patriarh ortodox al României întregite.
Tot aici au venit pentru a vizita pe bătrânul militar devenit istoric cu solide cunoștiințe confratele de arme, generalul armatei române Alexandru Averescu ce avea să devină politician și să conducă guvernul de la București ca prim-ministru. Dar și Andrei Bârseanu, președintele ASTRA de la Sibiu vea să poposească în Valea Cernei pentrru a vedea minunile ce se întâmplau la Mehadia.
După cum am mai arăt, liniștea savantului nu avea să dureze mult. A fost condamnat și implicat într-o poveste de spionaj fără nici un temei. După arestare a plecart în exil la Viena.
Cena s-a întors din exilul de nevoie la Viena, ajuns deja la 73 de ani, în primăvara anului 1917. A fost anul marilor bătălii dintre cele două mari alianțe ale Puterilor Central și ale Antantei. Încă nimic nu prevestea un final cât de cât liniștit al marelui război. Dar nici nu era prea departe anul 1918 când toate marile imperii ce încă mai dăinuiau pe scena europeană se vor prăbuși. Pe la finalul anului 1918 lucrurile se vor precipita din ce în ce mai mult. Prăbușirea era foarte aproape.
După coalpsul inevitabil al Imperiului Austro-Ungar, în Ardeal și în Banat s-a format, în decembrie 1918, Comitetul Național Român. Nicolae Cena ca un bun bănățean ce era în sufletul său, a aderat imediat la aceste mișcări social politice ce promiteau o emancipare totală a românilor. Avea notorietatea gradului militar ce era respectat în zonele grănicerești dar și deschiderea de om al cărților. Foarte curând concetîțenii lui aveau să-l aleagă președinte al Comitetului din districtul Mehadia.
Când nimeni nu mai administra cu adevărat orașele și satele rămase fără conducerea ce a cam părăsit barca ce se scufunda, au fost căutați urgent buni gospodari ce aveau să se ocupe de vraiștea rămasă. Stațiunea perlă a întregului Imperiu ce era Băile Herculane a rămas a nimănui. Divese bande de răufăcători, cum de altfel se întâmplă după prăbușirea unui sistem, au început să devasteze și săfure tot ce se putea duce mai departe și valorifica. Ce nu era posibil să fie deplasat se distrugea fără milă. Se povestește de unii ce au apucat acele vremuri și au lăsat mărturii credibile că nici măcar Statuia simbol a stațiunii nu a fost departe de a fi distrusă. Bronzul din care era turnată era șla mare preț. De fapt acum peste un secol lucrurile se cam aseamăna. Graba după o căpătuială la limita legii este încă la modă. Nici acum stațiune nu sta prea bine. Zeitatea greacă din centru a scăpat ca prin urechile acului de a fi distrusă.
Pentru a pune capăt zilelor de haos administrația românească odată întrată în această zonă a numit pe Nicolae Cena ca director al stațiunii Băile Herculane. Avea să se mizeze pe autoritatea sa de fost ostaș dar și foarte bun gospodar. Un alt atu era faptul că era om al locurilor. Cena avea să fie primul director de sub stăpânirea românească.
Urmându-și concomitent și activitatea politică avea să-și adjudece un loc de deputat în noul Parlament al României ce a devenit în scrt timp dintr-o țară la limita disoluției în 1917 într-un an la o suprafață aproape dublă ce reunea majoritatea populațiilor române din toate provinciile ce înconjurau vechiul Regat. În scurt timp a devenit cea ce a fost numită apoi România Mare.
Pentru activitate atât administrativă ca director general al stațiunii balneare cât și politică a fost prin Decretul nr.45471 din 2 decembrie 1921 fost decorat de către regele Ferdinand I al României cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer și încadrat în rândul generalilor de divizie.
Războiul avea să împrăștie cea mai mare parte din biblioteca generalului. Multe din obiectele vechi și statuile adunate cu mult efort au luat drumul muzeelor din Viena dar și din alte orașe ale Ungarie.
Pentru a păstra o parte din ce a mai rămas din colecțiile ce au mai rămas la fața locului generalul avea să înființeze Muzeul de istorie din Herculane. Cam tot ce se putea a fost donat înstituției. Aici aveau să fie depuse descoperirile sale de la castrul roman, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922. Ca un omagiu binemeritat după stingerea generalului în anul 1924, muzeul fost numit cu numele de „Nicolae Cena” în memoria om politic, cărturar și patriot.
Aici se păstrează pentru publicul larg documente referitoare la istoria stațiunii, pietre votive din timpul romanilor, diferite alte materiale arheologice, monede antice, piese de ceramică, podoabe, inscripții, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme, piese de harnașament.
Astfel a devenit Mehadia și Băile Herculane un loc de naștere al arheologiei bănățene. Primele cercetări le-a făcut cu un veac înainte protopopul Nicolae Stoica de Hațeg ce a dezgropat vechi obiecte antice. Dar cel ce a dat culturii române Cronica Banatului a pus doar bazele, la nivel de știință a fost ridicată de urmașul său Nicolae Cena.
Clădirea muzeului este un edificiu de o mare importanță ocupând fostul cazino, un adevărat monument de arhitectură in stilul barocului austriac. A fost ridicată in anul 1862 după planurile imaginate de arhitectul Daderer.
Vasta sa bibliotecă ( sau ce a mai scăpat din ea) a donat-o Liceului Traian Doda din Caransebeș. Cercul avea să se închidă. Cei doi militari de rang înalt, politicieni și cărturari români ce s-au dedicat și misiei de dascăl aveau să se întâlnească și să-și împșletească numele între rafturile cu cărți. Ca un fapt inedit, ce poate este prea puțin cunoscut dar merită pomenit, este că cei doi generali, Traian Doda și Nicolae Cena erau rude apropiate.
Generalul a plecat la cele veșnice la 77 de ani pe data de 14 martie și odihnește în cimitirul ortodox din Mehadia.