Autorităţile din Arad au amenajat, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, culoare ca la aeroport, măsura fiind luată pentru a se putea menţine distanţa între oameni, în condiţiile în care Direcţia de Sănătate Publică a atras atenţia că există risc de răspândire a noului coronavirus.
Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că a cerut autorităţilor să ia măsuri pentru a se păstra distanţa între cei care tranzitează graniţa, pentru că sute de persoane se înghesuiau la ghişeele poliţiştilor de frontieră pentru efectuarea formalităţilor.
„Există un risc real când aceşti oameni stau atât de înghesuiţi. Răbdarea lor este de înţeles, având în vedere că mulţi vin de pe teritoriul Ungariei cu diverse mijloace de transport până la trei sau cinci kilometri de graniţa română, de unde vin pe jos cu bagaje. Sunt obosiţi, stau cu orele la graniţă, este o aglomeraţie cum nu s-a prevăzut. În urma solicitării noastre, s-a reuşit formarea unor culoare în zig-zag, ca la aeroport, pe o distanţă de aproximativ 50 de metri, iar oamenii stau acum la distanţă de cel puţin un metru. Au fost aduse şi mese în spaţiul exterior, astfel că poliţiştii de frontieră nu mai fac formalităţile doar la tonete şi se trece mai repede. Controalele epidemiologice continuă, fiecare persoană trece pe la un cadru medical”, a declarat Horea Timiş.
Conform sursei citate, au fost cazuri de persoane care au leşinat din cauza oboselii sau deshidratării, după multe ore de aşteptat la graniţă.
„Am fost nevoiţi să cerem echipaje SMURD, care au sosit şi acordă asistenţă celor cu probleme. DSP Arad a cumpărat şi apă îmbuteliată, care este distribuită celor care tranzitează frontiera. Am suplimentat personalul medical, însă atât cât ne-a permis organizarea autorităţilor, pentru că, dacă nu se pot realiza mai multe culoare pentru verificări, este inutil să avem foarte mulţi medici”, a spus Timiş.
Şeful DSP Arad a solicitat autorităţilor „să găsească soluţii care să fie aplicate încă de pe teritoriul ungar, pentru ca cetăţenii români care vin în ţară să nu mai treacă prin astfel de greutăţi”.