2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Culegătorii de ciuperci le dau de furcă autorităților din Caraș-Severin!

Este clar sezonul bureților, după numărul culegătorilor care au pornit la treabă prin pădurile din Caraș Severin. Numai că vremea rea le cam joacă feste. Ieri, au fost puși la treabă, în misiuni de căutare, a doi bărbați care s-au rărtăcit prin pădurile din județe, zeci de jandarmi, voluntari de la Salvamont şi pompieri.

Prima alertă s-a dat după-amiază când structurile MAI au plecat în căutarea unui bărbat de 55 de ani, aflat la cules de bureţi pe Muntele Mic. Acesta era însoţit de un prieten, dar s-au despărţit pentru a putea acoperi o suprafaţă mai mare de teren. Misiunea a fost una dificilă pentru salvatori din cauza vremii nefavorabile”, a declarat pentru Radio Reșița, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, plutonier major Marius Săndulescu.

Și tot ieri, un bărbat de 77 de ani s-a rătăcit în zona Piatra Albă. Din fericire, şi acesta a reuşit să iasă singur din pădure, spre seară. Aşadar, zeci de oameni au fost puşi pe jar, iar pentru asta au fost aplicate şi amenzi, menţionează Săndulescu:

Culegătorii de bureți trebuie să ştie însă că aceste produse nu pot fi recoltate fără să aibă avizul ocolului silvic care asigură administrarea fondului forestier din zona respectivă. Recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii constituie contravenţie silvică şi se sancţioneazã cu amendă de la 2.000 până la 5.000 de lei”.

Jandarmii acţionează zilnic în staţiunile Crivaia şi Băile Herculane şi pe traseele turistice, în sprijinul cetăţenilor, iar pentru evitarea situaţiilor nedorite, turiştii sunt sfătuiţi să ţină cont de următoarele recomandări: să se informeze asupra itinerariului propus şi a gradului de dificultate înainte de a pleca în drumeţii; să consulte prognoza meteorologică; să aibă un echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor; să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu (traseele marcate cu cele patru forme: cruce, dreptunghi, triunghi și cerc. Acestea sunt colorate cu albastru, roșu și galben, amplasate pe copaci sau pe stânci.); să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice” recomandă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, plutonier major Marius Săndulescu.

Sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :