Cu picamărul într-un apartament din Timișoara !

398

Multe se pot spune într-o epistolă şi bune şi rele, se pot face precizări, destăinuiri, exprima nemulţumiri. Sunt posibile şi cererile în căsătorie. Recurgerea la scrisoare poate exprima din partea celui care o trimite şi o dorinţă  de a spune „adresantului”lucruri mai „apăsate”, ce ţin de elementara convieţuire şi pe care acesta le nesocoteşte.

Dragă Amice,

Cu sau fără voia noastră locuim în apartamente de bloc. Nu sunt cele mai de invidiat adăposturi pentru petrecerea vieţii. Noi, colocatarii, prea ne auzim unii pe alţii, prea, cum să-ţi spun, ne simţim fiecare mişcare, la orice oră din zi şi din noapte. Şi, mai ales, ne putem crea mari disconforturi, asta pe formulă elegantă, când în spaţiile noastre mici, numite apartamente, ne apucăm de vaste „reamenajări”, de lungă durată. Mai precis, ne transformăm „coaja de nucă” în care stăm într-un amplu şantier. Ştii tu ce apar atunci ?…Zgomotele cele mai dăunătoare pentru sănătate, agresiunea la liniştea umană, în concluzie, ceva ce ţine de agresiune. Ca să fiu mai pe înţeles, cam de o lună şi ceva  din apartamentul tău se revarsă în afară, răzbate prin pereţi, „terorismul” sonor al unor picamere ce se luptă cu pereţi de beton. Toată „bubuiala” asta intră direct, fără filtre, în creierii celor care au apartamente în apropierea apartamentului tău. Ţi-a trecut cumva prin cap, sau asta nu contează, pentru ambiţiile tale de nu ştiu ce natură, cam ce „neplăceri” provoci în jur?. Şi asta, nesocotind cel mai elementar bun simţ, cam de peste o lună de zile?…Aproape că am început să aştept, ca un ritual, în fiecare dimineaţă, dar şi după masa, „glasul”picamerelor tale, diversele bocănituri şi alte zgomote  ce se nasc, se produc între pereţii tăi. Am suportat dictatura lui Ceauşescu, cea dinaintea ei dar parcă  dictatura picamerelor tale n-aş mai suporta-o. Fă ceva şi pune capăt acestiu şantier cam ciudat, altfel, prin durată.

P.S.

Ar fi bine să citeşti, să reciteşti, articolul „Zgomotele din locuinţă nu mai pot depăşi 35 de decibeli”, apărut în „Reanşterea Bănăţeană”, joi, 8 martie, 2018.  Deocamdată atât.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.