Cu părinții plecați la muncă în străinătate, copiii rămân ai nimănui!

559

Vulnerabilitatea copiilor a căror părinți pleacă să muncească peste hotare este una cunoscută și mediatizată. În Caraș-Severin nu există programe de susținere a copiilor și tinerilor nevoiți să treacă prin drama abandonului în momentul în care unul sau ambii părinți pleacă la muncă în străinătate, singura șansă a acestora fiind în momentul de față psihologii școlari. Deși rolul lor este de multe ori marginalizat, suportul pe care ar putea să-l ofere acestor cazuri nu este de neglijat.

Dar nici sub acest aspect lucrurile nu stau pe roze. Un consilier școlar, conform legii din România, deservește 800 de copiii, situație care generează imposibilitatea de a acționa în timp real.

Valeria Ungur, directorul CJRAE Caraș-Severin trage un semnal de alarmă în acest sens și cere chiar sprijinul autorităților locale și centrale în găsirea unei soluții care să vină în sprijinul psihologilor școlari.

”Un consilier școlar se poate descurca cu 800 de copii? Nu punem la socoteală părinții, profesorii și ceilalți beneficiari direcți! Noi nu ne bucurăm! Legea nu se schimbă, drept urmare consilierii mei deservesc peste 1000 de copii”, a precizat Valeria Ungur.

Gravitatea situației este accentuată și prin faptul că probleme nu au doar elevii a căror părinți sunt plecați în străinătate și nu doar ei au nevoie de consiliere de specialitate, perioada răbufnirilor, adolescența, generând alte situații ce implică atenția și sprijinul psihologilor școlari.

Valeria Ungur atrage atenția și asupra aspectului juridic în care sunt lăsați copiii în țară.

”Ce mă deranjează pe mine în calitate de director și de mamă este că foarte mulți dintre cei care aleg să plece să muncească în străinătate lasă copiii într-un aspect juridic neclar. Legea 272 de protecție a copilului stipulează foarte clar că părintele, în momentul în care dorește să plece, ar cam fi obligat să anunțe primăria, cu 40 de zile înainte, că are intenția de a pleca și să desemneze persoana care să răspundă pentru minorul pe care îl lasă în grijă”, a mai spus directorul CJRAE.

Părinții însă nu fac acest lucru și în astfel de condiții consilierii școlari se lovesc de situații în care copiii trebuie evaluați la grădiniță, de exemplu, și nu există tutore legal care să semneze. Același aspect se întâlnește și în cazul unor urgențe medicale.

De aceea, Valeria Ungur crede că autoritățile ar trebui să se implice în conștientizarea părinților că trebuie să lase copiii în țară cu o hârtie oficială.

Lipsa de implicare are repercursiuni grave asupra psihologiei copiilor.

Pe fondul realizării barometrului social, care evidențiază o depopulare masivă a Reșiței, în urma intervenției directorului CJRAE, primarul Reșiței s-a adresat prefectului Matei Lupu, trimisul Guvernului în teritoriu, privind măsuri legislative care să reglementeze situația. Edilul consideră că părinții care pleacă își abandonează pur și simplu copiii.

”Puțină lume își pune problema cât de corect este când pleacă doi părinți la lucru afară și își lasă copiii, unul sau doi, cu bunicii, din punct de vedere legal! Sunt multe aspecte legate de spitalizări, de școlarizare, de diverse decizii și poate că dacă deschidem subiectul acesta într-un mod clar mai trezim un pic de reflecție la nivelul părinților care pleacă în felul ăsta și, din punctul meu de vedere, își abandonează copiii. Acesta se numește abandon, din punctul meu personal de vedere. Am doi copii și n-aș pleca pentru nimic în lume de lângă ei, pentru nicio sumă de bani. E irelevant câți bani am eu, nu aș face-o nici dacă nu aș avea un codru de pâine. Nu i-aș părăsi!”, a afirmat Ioan Popa, primarul Reșiței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.