Evenimentul dedicat Centenarului țării noastre a debutat cu discursurile unor personalități de marcă din Timișoara, pe care primarul Victor Malac le-a invitat să participe. Astfel au luat cuvântul, Călin Dobra – Președintele Consiliului Județean Timiș și Prefectul Județului Timiș, doamna Eva Georgeta Andreaș.
Spectacolul a început cu câteva poezii care au fost recitate de copiii de la grădinițele din Dumbrăvița și din Arad, după care a venit rândul elevilor Școlii Gimnaziale din Dumbrăvița să evolueze pe scena Sălii Polivalente.
Copiii au intonat cântece patriotice și au prezentat dansuri populare. Pe lângă elevii claselor a-IV-a de la Școala Gimnazială din Dumbrăvița au mai evoluat pe scenă și copiii de la Centrul de Zi Pentru Copii Dumbrăvița, care au încântat publicul spectator cu un frumos program artistic.
Pe scena Sălii Polivalente au mai urcat cei de la Ansamblul Dumbrăvițeana (coregraf Veronica Kretten), acompaniați de formația PRO DATINA.
De asemenea, publicul numeros s-a putut bucura de programul artistic oferit de cântăreții de muzică populară: Mariana Deac, Ioan Surdu și Lavinia Zselnyan, iar evenimentul a fost prezentat de îndrăgita artistă Felicia Stoian.
sursa: dumbravitatv.ro