Guvernanţii au uitat complet de zona de vest a ţării. Executivul a anunţat că finanţează construirea de stadione în mai multe oraşe din ţară, cum este Târgovişte sau Alexandria, dar la capitala Banatului nu s-a mai gândit.
Primarul oraşului de pe Bega, Nicolae Robu, este revoltat de decizie. El vrea ca lista să fie extinsă şi să cuprindă şi Timişoara.
„Timişoara nu e de capul ei în calitate de Capitală Europenaă a Culturii. S-a stabilit că una din capitalele culturii va fi din România. Noi am asumat candidatura conştienţi că Timişoara are multe puncte tari, dar are şi puncte slabe. Printre ele se numără şi lipsa unei săli polivante de mari dimensiuni şi un stadion mare modern. Timişoara are echipă de fotbal în liga 1 şi rugby de primă scenă”, a declarat edilul şef.
Potrivit datelor Guvernului, construirea stadioanelor din Târgovişte şi Alexandria va costa 30 de milioane de euro.