Cu Dinamo în debutul Cupei Regelui

109

Ediția a doua a Cupei Regelui la rugby debutează sâmbătă cu SCM Timișoara Saracens în postura de echipă ce are de apărat trofeul. Roș-negrii încep cu o deplasare competiția, pe terenul lui Dinamo București.

Campioana își apără trofeul Cupei Regelui la rugby cucerit în 2015 în noua ediție a întrecerii dedicate Casei Regale. Câștigătoare a ediției inaugurale după o finală câștigată – se putea altfel, în fața băimărenilor – Timișoara este principala favorită la victoria finală și în 2016. O recomandă în primul rând valoarea lotului.

Pentru a fi prezentă în finala din luna decembrie, Saracens are nevoie de un parcurs favorabil în cele 7 etape, respectiv în duelurile eliminatorii. Iar primul duel se anunță unul greu chiar dacă pe hârtie lucrurile nu par identice. Timișorenii conduși de Grainger Heikell se deplasează sâmbătă în fief-ul lui Dinamo București. În urmă cu două săptămâni bănățenii le-au administrat ”câinilor” o corecție severă, 31-0. Cu siguranță nu va mai fi la fel de ușor pentru că Dinamo are orgoliul rănit și vrea să demonstreze că are altă față.

Trebuie spus că și în acest an Cupa Regelui are parte de un regulament ușor schimbat față de Superligă și Cupa României. Obligativitatea de a avea 3 jucători Under-23 pe foaia de joc schimbă puțin strategia echipelor. Campioana nu e afectată prea tare de această regulă pentru că Zaharia, Popa, Mureșan sau Simionescu sunt prezențe constante în lot în acest sezon. Iar din partea a doua a calendarului Cupei, atunci când jucătorii internaționali se vor prezenta la echipa națională, vor primi șanse și ceilalți tineri.

Partida de sâmbătă cu Dinamo are ora de start ora 11 și nu este televizată.

Saracens va juca în formula: Militaru, Căpățână, Pungea – Popârlan, Drenceanu – Morrison, Rus, Burcea – Calafeteanu, Rose – Conache, Tangimana, Sefanaia, Zaharia – Fercu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.