0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cu ce note au intrat la facultate viitorii medici din Banat? Au fost și ghinioniști anul acesta, dar pentru câțiva mai există speranță

Procesul de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara este în toi. Pentru o mare parte din viitorii studenți, însă acesta s-a încheiat chiar astăzi. 

Vineri, 26 iulie, elevii care au reușit să intre la Facultatea de Medicină și-au confirmat astăzi locurile. La specialitatea Medicină, pe locurile bugetate au intrat 356 de viitori studenți. Locurile cu taxă au fost repartizate către alți 95 de viitori studenți. Aceștia au intrat la facultate cu note de 8,41, cea mai mică, iar cea mai mare pentru un loc cu taxă a fost de 9,69.

Peste 28 dintre elevii care au intrat la Medicină au luat 10, urmați de câțiva care au luat 9,97, apoi 9,97. Au fost mai multe categorii de locuri bugetate, pentru minorități, tineri din mediul rural, etc..

Un număr de 655 de tineri au picat admiterea la Medicină, cele mai mari dintre note fiind 8,31. Au mai fost și note de 7,49 sau și mai mici, de 6,92. Au fost elevi care au luat chiar și note de 3, dar și absenți. La Admiterea pentru specialitatea Medicină, 12 dintre candidați au absentat. Aceștia au fost trecuți din oficiu pe lista de candidați respinși.

La specialitatea de Medicină dentară au fost admiși pe locurile bugetate 59 de candidați, care au promovat probele de admitere cu note de 10 ori note de peste 9, dar și note de peste 8. La taxă au fost admiși 52 de viitori studenți, cu note, începând de la 8,99. Cea mai mică dintre note a fost 7,00.

Ghinioniști au fost și aici. Cei care au avut sub 7,00 au picat proba de admitere la Medicină Dentară. Un număr de 434 de candidați au fost declarați respinși, dintre care cel puțin 6 au absentat.

La facultatea de Asistență Medicală, specializarea de Asistență Medicală Generală, au intrat 13 candidați pe locurile bugetate, iar pe locurile cu taxă, 80 de candidați. Au fost și ghinioniști, fiind respinși un număr de 59 dintre aceștia.

La facultatea de Farmacie, pe locurile bugetate au fost admiși un număr de 49 de candidați. Anul acesta la buget s-a intrat și cu note de 9,59 sau un pic mai mici, 8,21 sau 7,36. Cea mai mică notă la buget a fost 6,36. Locuri cu taxă au fost puține. Numai patru dintre candidați au fost admiși în această categorie. Cea mai mare notă a fost 9,08. Cea mai mică a fost 7,48. Ghinioniști au fost și aici: 25 de candidați au fost respinși, dintre care 14 au absentat, aceștia fiid declarați respinși din oficiu.

Anul acesta, peste 1079 de candidați s-au încris la probele de admitere din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Anul acesta, facultatea a pus la dispoziție un număr total de 726 de locuri, potrivit datelor publicate de Edupedu.ro.

Prima etapă de admitere se va încheia în data de 29 iulie, când va fi afișată o listă cu locurile disponibile care au rămas neconfirmate. În cea de-a doua etapă de admitere, candidații care au fost declarați respinși, dar care au note de peste 5.00 pot să fie selectați, în funcție de notă, pentru a ocupa locurile vacante.

Toate detaliile despre procesul de admitere pot fi găsite pe site-ul facultății. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :