Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că peste 82% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării şi a menţionat că, în iulie 2024, pensia medie a fost de 2.250 lei, urmând ca din septembrie să crească la 2.761 lei, scrie News.ro.
”Din septembrie majoritatea pensionarilor vor primi pensii majorate. Dintre cele 4.609.830 de pensii din sistemul public de pensii, 3.806.270, adică 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării. În iulie 2024, pensia medie era 2.250 de lei. În septembrie 2024, pensia medie creşte la 2.761 de lei. Pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei.
Astăzi am aprobat în Guvern Memorandumul pentru majorarea limitelor de credite de angajament pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2024. Este doar o operaţiune contabilă care ne permite majorarea limitelor de credite cu suma de 600 de milioane de lei pentru plata primei tranşe de pensii aferente lunii septembrie recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.
Când vin pensiile majorate
Ea a afirmat că, pe 26 august, începe virarea tranşelor către Poşta Română, iar din 2 septembrie va începe livrarea banilor către pensionari.
”Pe 26 august încep să fie virate primele tranşe către Poşta Română, iar de pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poştali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi viraţi banii pentru cei care îşi primesc banii pe card. Vreau să vă prezint şi câteva statistici relevante.
În iulie 2024, pensia medie era de 2.250 de lei, iar în septembrie 2024, aceasta va creşte la 2.761 de lei. Avem un număr de 1.960.012 pensii majorate între 1 şi 500 de lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 şi 1.000 de lei, un număr de 721.360 de pensii majorate cu sume între 1.001 lei şi 2.000 de lei, un număr de 83.637 de pensii majorate între 2.001 lei şi 3.000 de lei şi un număr de 7.681 de pensii majorate cu peste 3.000 de lei. Vom constata împreună că şi pensionarii cu pensii mai mici vor beneficia de aceste creştere ale pensiilor”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Simona Bucura-Oprescu a explicat că în urma recalculării peste 90.000 de pensionari ies din categoria beneficiarilor de pensie socială.
”Avem un număr de 4.609.830 de pensii care au fost recalculate pentru prima dată când s-au recalculat toate pensiile din sistemul public. Aceste rezultate ne arată faptul că în urma recalculării avem deja 82,56% din pensii care se majorează. Dintre pensiile majorate după recalculare avem o creştere procentuală medie de 26,65% şi o creştere nominală medie de 622 lei. Datorită recalculării, avem un număr de 90.892 de pensionari care ies din categoria beneficiarilor de pensie socială. Înainte se numea indemnizaţie minimă socială, acum discutăm despre pensia socială. Noul cuantum rezultat din contributivitate depăşeşte valoarea de 1.281 de lei a indemnizaţiei a pensiei minime pentru pensionari”, a menţionat Simona Bucura-Oprescu.
Câte pensii nu vor fi majorate
Ea a mai anunţat că peste 800.000 de pensii nu vor fi majorate după recalculare.
”Avem un număr de 800.433 de pensii care nu sunt majorate după recalculare, adică 17,44%. Dintre acestea 84.176 au aceeaşi valoare rezultată în urma recalculării şi diferenţa au o valoare mai mică, dar ceea ce este important este ca fiecare pensionar să ştie că pensia nu scade. Avem articolul 144 şi 155 din lege care stimulează în mod expres faptul că nici o pensie nu scade, pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil.
Pentru pensionarii încadraţi în grupe de muncă, noua lege a pensiilor menţine toate drepturile câştigate în baza cadrului legal anterior de către cei încadraţi în grupe de muncă şi care s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024. Impactul bugetar suplimentar este de 9,45 miliarde lei. Impactul lunar suplimentar este de 2,36 miliarde lei”, a mai transmis Simona Bucura-Oprescu.
Sursa: https://hotnews.ro/