Cu cât au scumpit cazările voucherele de vacanță

90

Preţurile la cazare în hotelurile şi pensiunile din România au crescut cu 9% în acest an, faţă de 2018, şi cu 55% faţă de anul 2017, ca urmare a utilizării voucherelor de vacanţă, potrivit unui comunicat al portalului de rezervări Travelminit.ro citat de agerpres.ro.

„Tichetele de vacanţă au influenţat preţul hotelurilor în 2019, Travelminit raportând o creştere de preţ de 55% faţă de 2017 şi de 9% faţă de 2018 pentru o noapte pentru două persoane, iar pentru o familie creşterea este de 44% faţă de 2017 şi de 9% faţă de 2018”, se arată în comunicat.

Printre cele mai scumpe destinaţii din România în 2019 se regăseşte Capitala, cu un preţ de aproximativ 300 de euro pe sejur, fiind urmată de litoralul românesc şi Delta Dunării cu o medie de 287 de euro pe sejur.

De asemenea, staţiunile balneoclimaterice se află în topul celor mai scumpe destinaţii din România, cu un preţ de 240 de euro pe sejur, mediu trei nopţi. Activităţile specifice fiecărei zone au crescut preţurile sejururilor, unele pachete incluzând şi activităţi populare cum ar fi excursii cu barca în Delta Dunării sau tratamente balneo.

În topul celor mai scumpe tipuri de cazări se află apartamentele, care pot acomoda un număr mai mare de persoane, cu o medie de 227 de euro pe trei nopţi (76 euro pe noapte), pe locul doi situându-se hotelurile cu un preţ de aproximativ 204 euro pe trei nopţi (68 euro pe noapte). Pensiunile şi cabanele pot fi rezervate cu un cost de aproximativ 146 euro pe trei nopţi (76 de euro pe noapte).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.