Cu arma în mașină fără autorizație, în vestul ţării

67

Un șofer a fost prins de polițiștii din Caraș-Severin cu o armă încărcată în mașină, dar pentru care nu avea autorizație. Autoturismul condus de acesta a fost oprit pe DN68, la intrarea în Oțelu Roșu.

”În mașina respectivă au fost identificate 4 persoane, 2 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 19 și 30 ani. La controlul autovehiculului, polițiștii au găsit o armă neletală, supusă autorizării, calibrul 9 mm, încărcată, cu 6 cartușe în încărcător. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 22 de ani din comuna Cărbunari, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul în cauză nu este autorizat pentru portul sau folosirea armelor letale sau neletale”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Atât arma, cât și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.