Caz de o cruzime fără margini în comuna Giroc! Un căţel a fost târât de o maşină pe străzile din localitate şi apoi legat cu un lanţ de la stâlp şi abandonat. Plin de răni, animalul a fost găsit de mai mulţi tineri inimoşi care nu l-au putut lăsa să moară.
Tinerii au luat căţelul şi l-au dus la un cabinet veterinar, unde acesta a primit toate îngrijirile de care a avut nevoie. Acum este bine, dar recuperarea va fi una lungă.
Totul a ieşit la iveală după ce tinerii au postat cazul pe Facebook şi cer ajutor în găsirea şoferului fără suflet. Acesta conducea o maşină de teren de culoare albă, iar cățelul a fost găsit pe strada Gării din Giroc.
“Asta inseamna sa fi „om” ? Va rog din suflet daca cineva a vazut un jeep alb tarand acest caine sa ne dea cat mai multe informatii despre individ pentru ca asa ceva nu se iarta ! Noi am gasit.o pe Str. Garii legata de stalp intr.o stare critica ! Mentionez ca acest caine a fost extrem de docil si bland in momentul in care am vrut sa ii desfac lantul cu care era prinsa de stalp ba mai mult a urcat singura in masina pentru a o duce la cabinet in ciuda stari in care a fost adus culmea tot de un „om”! Va rog din suflet macar cu un numar de inmatriculare sa ne ajutati !”, a scris pe facebook una dintre persoanele care a găsit căţelul.
Cei care au găsit bietul animal vor depune şi o plângere la poliţia din Giroc în speranţa că vinovatul va fi prins.
Atenție, IMAGINI care vă pot afecta emoțional!