2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cronicarii digitali, în vizită la Uzina veche de apă

Uzina de Apă Nr. 1, prima stație de tratare a apei din Timișoara, dată în funcțiune în 1914, acum în conservare, primește din nou vizitatori. După turele de vizitare din 1 iunie, pentru publicul larg, în care timișorenii au avut ocazia să descopere câteva dintre poveștile apei, uzina veche de apă primește sâmbăta aceasta vizita unui grup de… cronicari digitali.
Evenimentul de promovare a Timișoarei „Heritage Instameet–Cronicari Digitali”, organizat de Zaga Brand și susținut de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, are loc în perioada 22-23 iunie. Proiectul vizează aducerea tinerilor cu un pas mai aproape de patrimoniul cultural, de istorie și de cultură, prin repovestirea mesajului cultural într-un limbaj prietenos, adecvat „vârstei digitale”.
Printre obiectivele Timișoarei ce vor fi vizitate de instagrameri, cronicarii digitali, se numără Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Vicariatul Sârbesc, Rectoratul Universității Politehnice, Opera Națională Română, Liceul Piarist și Biserica Piaristă Înălțarea Sfintei Cruci, Sinagoga și Turnul de apă din Iosefin.
Societatea Aquatim a păstrat în bune condiții importante clădiri de patrimoniu industrial, aflate în administrarea sa, reprezentative pentru istoria orașului și se preocupă de includerea lor în spațiul cultural al comunității. Planurile de viitor pentru Uzină de Apă Nr. 1 includ transformarea acesteia în Muzeul Apei, un loc dedicat prezentării istoriei alimentării cu apă a Banatului, ce va găzdui, de asemenea, manifestări culturale și artistice. Muzeul Apei va aduce un plus de valoare Timișoarei, Capitală europeană a culturii în anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Citește și :