Acum, ce să facem dacă CR 7, în Miercurea Mare, în loc să-i sărute mâna înstelatei mingi Adidas Champions League cum se cuvine, cu șiretul, a mușcat-o cu crampoanele de ceafă în careul bărbaților, fără să blocheze ușa măcar?! Ca un macho iberic, dar de lângă ocean, din fado (destin, soartă). Să-i ținem lecții de bună purtare, sau să-i închinăm ode că a posedat sfera cu dinții, unde-i era mai drag rotunjimii ei: pe cervicală, pe „cusătură”?!
Ca Erdogan, în Duminica Paștelui, planeta, pe cusătura cu fir albastru, de Bosfor. Și, da, tot acolo, în careul bărbaților Trump, Putin și, oricât ar părea de corect politic, Merkel. Pe care l-a completat cu numele lui, că doar n-a ajuns acolo deageaba, chiar dacă părea departe mai ieri. Dar a luat-o pe scurtătura din vara trecută, când i s-au deschis toate culoarele. Fiindcă așa-i în intersezon, când lumea bună merge la plajă. Sigur, nu știu dacă sultanul Recep o fi văzut meciul cu Bayern al madrilenilor. La un pahar de vin ca Suleyman (Soliman, cum îi zicem noi), Magnificul umanizatul de telenovelă. Nu știu nici dacă s-a visat, pentru o clipă, în minutul 77 al întâlnirii din „localul” bavarez Allianz Arena, în tricoul cu numărul 7 al lui Galatasaray, Ankaragücü sau Göztepe, lovind cu talpa, între două continente, globul. Știu însă ce știe toată lumea (și degeaba știe): că în marile orașe nu i-a ieșit. Nici în Istanbul, nici în Ankara, nici în Izmir. Ci în „Spor”-urile adânci, dinăuntru, cum i-a ieșit și lui Trump. Și iată-ne (pe noi) din nou aici, la răscruce, în centru adică, tot mai în centru, așteptând provincia: Franța. Sau ce-o mai urma, după ce-am trecut, cu chiu, cu vai, de Olanda.
Iar în centrul nostru, un fel de centru al centrului, de kilometru zero, și, culmea!, tocmai de Sărbătorile Pascale, a stat Ghiță. Cu incredibila, totala, completa schimbare a înfățișării lui, cum anunțau canalele de știri așternând pe ecran, emisiuni în șir, poza de sloven a lui Sebi (cum i se spune mai nou pe burtiera de casă), alături de poza sa de softist, om de afaceri, parlamentar, urmărit internațional. O schimbare desăvârșită, o deghizare deloc la-ndemâna unui bărbat. Fiindcă să te razi în cap (mai ales când nu prea mai ai ce tunde) și să-ți lași barbă (mai cu seamă când nu-ți prea crește) nu e puțin lucru. Oricum, nu pentru noi, bărbații muritori de rând. În niciun caz! Iar femeile de pe Facebook au jubilat ca la tăierea șuviței lui Băsescu, încurajând noul look al teleastului de ocazie și al slovenului idem., uitând pe loc să mai suspine după Cătălin Radu Tănase. Căruia, fie vorba între noi, Sebi Ghiță i-ar fi putut împrumuta fără grijă pașaportul, așa cum e, românesc și cu fotografia vedetei Pro pe el. N-ar mai fi trebuit să știe nici istoria Sloveniei, nici imnul de stat al republicii ex-iugoslave. Nici singurul cuvânt intim, casnic, electrocasnic pe care bănuiesc că-l știe în dialect de Ljubljana: Gorenje.
Și toate astea, în timp ce nouă, timișorenilor, timișenilor, ne rămân, în centrul nostru, în clădirea cu aer gaudian din Piața Unirii, de pe care suntem avertizați: „Atenție! Cade tencuiala de pe fațadă!”, cum altfel?!, alegerile galbastre (ca să împrumut — nepedepsit, sper! — un cuvânt făcut de poetul Șerban Foarță). Alegeri în urma cărora PNL își va cunoaște conducerea județeană. Care, dacă e să respectăm teoria culorilor, ar trebui să aibă un rezultat verde (galben+albastru). Ecologic, adică. Și curat, nevoie mare! Dacă n-ar fi și portocaliul PDL prin textură. Prin toți porii ei, mai precis. Iar la finalul luptei electorale interne (mici, prea mici pentru momentul în care ne aflăm) e foarte posibil să constatăm, cu bun simț academic, științific, un lucru cât se poate de firesc, și anume că dezamăgitul (de la parlamentare) devine… dezamăgitor.