Existenţa coronavirusului SARS-CoV-2 nu e contestată serios de nicio autoritate medicală care contează. Dimpotrivă, mari medici şi savanţi — cum sunt Didier Raoult, Christian Perronne, Laurent Toubiana, Jean-François Toussaint în Franţa, sute de doctori şi cercetători de mare prestigiu din Germania, dintre care mulţi ar merita să fie citaţi nominal pentru luările lor de poziţie curajoase, şi chiar din Statele Unite, unde totuşi cei mai activi sunt Bill Gates (patronul vaccinurilor) şi foarte controversatul Anthony Fauci, remarcabilul savant (epidemiolog) suedez Anders Tegnell şi compatriotul său Thomas Linden, medicul-şef al Sănătăţii şi al Asistenţei Sociale din Suedia, bravul doctor Vasile Astărăstoae în România — s-au aplecat, cu tot profesionalismul, cu atitudine etică şi cu toată seriozitatea civică, asupra noului virus. Şi s-au şi exprimat, pe larg şi foarte convingător, public şi în cadrul profesional legal constituit.

Dar, în acelaşi timp, The Independent a anunţat acum câteva zile — asta pentru a da un exemplu de conflict direct între ştiinţă şi politică — că peste 7.000 de oameni de ştiinţă şi medici din toată lumea au semnat o declaraţie (Great Barrington Declaration) cerând să se pună în aplicare o altă strategie împotriva coronavirusului decât cea a lockdown-ului, astfel încât majoritatea oamenilor să poată trăi şi munci normal, urmând ca numai celor în vârstă şi cu probleme medicale cunoscute să li se asigure protecţia adecvată. Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a făcut însă cunoscut că primul-ministru nu acceptă argumentele fundamentale care stau la baza acestei cereri (vezi Andrew Woodcock — „Coronavirus: Government rejects scientists’ call to end lockdown measures”, independent.co.uk, 7.10 2020).

Cel mai bine a limpezit lucrurile prof. dr. Didier Raoult de la IHU din Marsilia. El a făcut deosebirea netă şi clară între obligaţiile şi răspunderile medicilor şi savanţilor, pe de o parte, şi răspunderile şi obligaţiile politicienilor şi administratorilor din Sănătate autorizaţi, pe de altă parte. Cele mai contestate măsuri din timpul pandemiei nu vin, nu emană de la medici şi cercetători, ci de la politicieni, administratori ai Sănătăţii, orientaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), al cărei principal finanţator este faimosul miliardar american Bill Gates. Mai mulţi înalţi funcţionari OMS şi-au luat salariile sau drepturile financiare pe „fluturaşi” emişi de Fundaţia Bill şi Melinda Gates (cf. prof. Christian Perronne, el însuşi fost înalt funcţionar OMS).

Politicienii şi politrucii din Sănătate par în primul rând preocupaţi de a se acoperi legal şi de a executa cu stricteţe dispoziţiile şi îndrumările care le parvin de la OMS (o organizaţie a ONU, cu sediul la New York), controlată, evident, de sponsorii ei principali. Aceiaşi politicieni şi politruci iresponsabili nu se arată deloc interesaţi de dezastrul economic şi social pe care îl provoacă în ţările reprezentate temporar de ei. Adică ignoră esenţialul obligaţiilor pentru care au fost aleşi sau numiţi. În acelaşi timp, merită să subliniem că, de fapt, demnitarii români din Sănătate nu sunt nici savanţi şi nici cercetători reali, iar unii dintre ei nu mai sunt de mult nici medici practicanţi, ca să nu mai spunem că n-au avut vreodată o platformă profesională comparabilă cu cea o omologilor lor care au gestionat criza în China, Coreea de Sud, Germania sau Suedia.

Politicienii şi politrucii din Sănătate de peste tot, în special cei din lumea occidentală, par a fi interesaţi de falimentul transporturilor aeriene, al turismului mondial, al HoReCa, al învăţământului la toate nivelurile, al culturii şi al sportului (o industrie foarte întinsă, de fapt) şi, stupefiant, chiar de proasta funcţionare a Sănătăţii, alta decât cea care se preocupă de obsedantul Covid. Par interesaţi de falimentul întreprinderilor mici şi mijlocii (cele cu capital autohnton, mai ales în România) şi de susţinerea multinaţionalelor şi a marelui capital. Multinaţionalele sunt deocamdată cel mai puţin afectate de criza sanitară, de şomajul care se afişează astăzi în cifre înspăimântătoare, în schimb, ating în Bursă, mai ales în SUA, noi şi noi recorduri suprarealiste.

În România, deciziile arbitrare de lockdown, de stare de urgenţă, de stare de alertă, cu respectarea foarte aproximativă a Constituţiei şi a legilor în vigoare, au fost luate agresiv de preşedinte, de prim-ministru, de PNL, partid fără majoritate în Parlament, cu un guvern impus de instituţiile de forţă şi de câţiva politruci din domeniul Sănătăţii, deveniţi peste noapte foarte cunoscuţi printr-o supraexpunere adesea cinică, uneori chiar sadică: Nelu Tătaru, tragicomicul ministru liberal al Sănătăţii, Raed Arafat, secretar de stat la Interne şi puţin şi medic, Adrian Streinu-Cercel, director de spital, şi el fost secretar de stat la Sănătate, Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România, şi alţi câţiva.

Deşi se anunţă noi restricţii, noi închideri, gestiunea pandemiei are o legătură din ce în ce mai slabă cu sănătatea populaţiei şi o legătură din ce în ce mai evidentă cu Big Pharma şi producţia de medicamente noi, de vaccinuri, şi cu un fel de război mondial hibrid în curs, cu interese economice enorme, cu crize pe care încă nu le cunoaştem sau nici nu le putem măcar bănui. Într-o şedinţă ţinută la Geneva luni, 5 octombrie, OMS a indicat oficial o infectare cu coronavirus a populaţiei mondiale la nivel de 10%. Ceea ce ar însemna 780 de milioane de persoane, o cifră fără legătură cu datele oficiale actuale privind coronavirusul, care sunt de 35 de milioane de persoane pozitive. Tot datele oficiale indică cca. 1 milion de morţi. În aceste condiţii, mortalitatea Covid-19 ar fi de 0,13%, adică mai puţin decât 0,3% în medie pentru o gripă sezonieră.

Cât e criză sanitară şi cât e management politic orientat aflăm şi de la actualul ministru al Sporturilor din Franţa, românca Roxana Mărăcineanu, care a dat un răspuns surprinzător şi supracitat în media internaţională la un interviu radio. Întrebată cum se face că se închid sălile de sport atunci când la 27 de milioane de intrări în aceste săli s-au repertoriat doar 207 cazuri probate de infectare, ministra a răspuns: „Deciziile nu sunt luate astăzi în funcţie de realitatea transmiterii virusului pentru că nu ştim cum se transmite virusul. Deciziile sunt luate pentru a spune că în viaţa dumneavoastră personală şi în timpul liber trebuie să continuaţi să fiţi disciplinaţi pentru că aveţi presiunea socială a vieţii în colectivitate, la muncă, în transporturi sau pe stradă” (Radio Europe 1, 28 septembrie 2020).

Ne putem întreba dacă responsabilii politici ai crizei îşi dau seama că, până la urmă, tot ei sunt cei care vor plăti oalele sparte ale lipsei lor de devotament faţă de cei pe care ar fi trebuit doar să-i servească onest şi competent. OMS, oligarhii, miliardarii Big Pharma, eminenţele străine, Statul Profund nu vor mai fi acolo ca să-i apere şi să le dea indicaţii.