Criza forței de muncă, prioritate strategică a CCIA Timiș

119

Realizările deosebite ale mediului de afaceri timișean reflectate în creșterea economică a Județului Timiș și rata scăzută a șomajului accentuează nevoia companiilor locale de angajați calificați.

În acest context, găsirea de soluții viabile la criza locală a forței de muncă, de identificare a unor modalități concrete de acoperire a deficitului de personal, a devenit una din prioritățile strategice ale CCIA Timiș.

Continuând întâlnirile organizate de CCIAT încă din 2016, cu marii investitori și angajatorii care se confruntă cu această problemă, cât și demersurile făcute pe lângă Guvernul României de către europarlamentari, senatori și deputați, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 22 iunie 2018, între orele 12.00 – 14.00, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din Piața Victoriei nr. 3, o masă rotundă cu tema: „Soluții pentru rezolvarea în regim de urgență a crizei forței de muncă – împreună cu Parlamentarii de Timiș”

Vor fi dezbătute aspecte privind:

Eliminarea obligativității acordării salariului brut pe economie pentru personalul necalificat;
Adaptarea limitărilor date de contingentele pentru lucrători din țări din afara Uniunii Europene;
Punerea în practică a Acordului de Securitate Socială dintre România și Serbia, semnat la Belgrad în 28 octombrie 2016 (ratificat de Parlamentul României prin Legea nr.4/2018 și publicat în Monitorul Oficial nr.29/12 ianuarie 2018) și a Aranjament administrativ pentru aplicarea Acordului (aprobat prin H.G. nr.388/2018 și publicat în Monitorul Oficial nr.491 din 14 iunie 2018);
Descentralizarea recunoașterii diplomelor de studii la nivel județean, nu doar de Ministerul Educației, pentru țările non UE, pentru reducerea timpului de așteptare de la 3-6 luni la 30 zile;

Rezolvarea lipsei sau insuficiența spațiilor de cazare pentru angajații proveniți din alte județe / țări prin schimbarea destinației unor clădiri dezafectate (ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Educației) sau prin construirea de locuințe de serviciu /sociale pe terenuri luate în concesiune sau prin parteneriate de tip public-privat;
Eliminarea ajutoarelor sociale și de șomaj acolo unde există cerere pentru anumite meserii (Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, modificată prin Legea nr. 164/2017);
Înființarea la Timișoara, în structura CCIA Timiș, a unei Școli de Meserii, cu acoperire regională.

La eveniment vor participa: senatori și deputați de Timiș, reprezentanți ai administrației publice locale (Instituția Prefectului Județul Timiș, Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă), consilieri județeni, consilieri ai Municipiului Timișoara, asociații ale oamenilor de afaceri străini în județul Timiș, firme, mass media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.