O postare surprinzătoare a Cristinei Bălan pe Facebook vine să aducă unele lămuriri după controversata şi contestata de unii câştigare a trofeului „Vocea României”.
„Sunt o mare mincinoasă. Da, sunt, când aș vrea să spun ce gândesc și totuși n-o fac de teamă că aș putea fi înțeleasă greșit sau că ar deranja pe cineva. (Oricum am deranjat deja :)) )
Sunt o mare mincinoasă când tac. Și nu tac pentru că nu am nimic de spus. Tac pentru că așa îmi sunt educația și caracterul.
Ultimele săptămâni au scos la iveală, din nou, faptul că toată lumea are o opinie și că majoritatea se simte datoare s-o exprime, în orice fel consideră. Virulent, vehement, vocal, virtual, în toate modurile. Fără noimă sau argumente, multe sunt doar păreri subiective și atât.
Sigur că mă pot ascunde sub stereotipuri ca „haters gonna hate” sau „câinii latră…” și să-mi văd de drum.
Dar înainte de a pune jos piciorul, chiar vreau să lămuresc câteva aspecte și să spun unele lucruri. Pentru cui îi pasă (aparent sunt mulți).
Why take everything you see?
Am muncit. La fel ca oricare alt concurent. Ba nu, mai mult! De ce? Pentru că știam că sunt sub o mare lupă, pentru că simțeam că reprezint și visurile multor oameni care au înțeles ce fel de luptă port, fără ca eu să le spun în cuvinte.
Am luptat pentru a trece de bariera unei cariere trecute, pentru dreptul de a mă face auzită cu totul altfel decât am putut-o face vreodată, din varii motive.
Și știți ce? Am făcut-o! În ciuda celor care m-ar fi oprit, dacă ar fi putut. Și de ce? Doar pentru că nu au înțeles că oricine are nevoia și dreptul de a se reinventa, de a-și schimba situația.
Nu sunt o victimă. Și nu sunt nici erou. Sunt doar un om care, prin propriile puteri, o ia de la început și se expune unui public care are posibilitatea de a-l judeca după bunul plac.
Let them hate me, hit me, hurt me, nail me to their tree…
Eu am spus totul prin piesele pe care le-am cântat cu multă dragoste și emoție. Pentru cine e deschis să priceapă.
Toată experiența asta m-a întărit și mi-a dăruit lucrul de care aveam cel mai mult nevoie: încredere.
Încredere că mai sunt multe suflete frumoase, că prejudecățile pot fi doborâte, că muzica înseamnă emoție și dăruire totală, că imposibilul este doar pentru cei care nu încearcă. Încredere în mine? Lucrez la asta.
This is me. Let me live!
Am pornit în această emisiune cu multă nesiguranță și frică. O frică viscerală, copleșitoare, paralizantă. Nu știu dacă mulți au putut vedea asta în ochii mei, dar o spun eu aici pe șleau.
Pentru că mie îmi pasă! Simt, mă doare și mă consum pentru răutăți gratuite, pentru lovituri sub centură, pentru meschinării ieftine. Da, știu, nu trebuie. Dar asta sunt eu și v-o spun și vouă.
În fiecare zi trebuie să-mi repet că e dreptul meu să fac totul pentru a-mi trăi viața după cum simt s-o fac.
Down on my knees…
Crede cineva că mult-trâmbițata mea carieră m-a favorizat în vreun fel, în acest concurs?
De unde stau eu, îmi pare că dimpotrivă, mi-a pus bețe în roate, pe tot parcursul pe care l-am avut. Și din exterior, dar și din interior(ul meu). Ar consola pe cineva toate momentele de depresie pe care le-am avut, întrebându-mă dacă și cât am greșit față de colegii mei de show?
The show MUST go on!
Vreau să văd câți artiști consacrați (cândva) ar avea curajul de a se expune în acest fel. Da, da, da, chiar vreau! Să riște la preselecții, la audițiile pe nevăzute (dacă nu se întoarce niciun scaun?), la duel, în live-uri.
Sa muncească cot la cot cu toți concurenții și să-i fie judecate toate prestațiile de către patru jurați (pe lângă publicul din sală și cel de acasă).
And on. And on. And on…
Nu, nu ma voi pensiona! Și nu mă voi întinde să mor doar pentru că unii dintre semenii mei stau cu lopata în mâna.
Atât timp cât sunt mai mulți cei care mă investesc cu încrederea lor, le sunt datoare să continui. Lor și mie.
Tudor Chirilă este unul dintre acești oameni. Iar cei care afirmă că am avut pile la el ar trebui să înțeleagă că pe el îl desconsideră în primul rând. Și nu merită asta.
Tudor a crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu. Mult mai mult.
La câtă încărcătură sufletească am, aș putea scrie o nuvelă…
Le mulțumesc celor care mi-au fost alături de la început! Olivia Von Farfalla, Ana Mironescu, Mihher, Robert Both (aici ma refer strict la cei care au contribuit la imaginea mea). Carina Sava, doamna Gabriela Duțescu, alte doua persoane care au crezut în mine.
Le mulțumesc tuturor colegilor de „suferință”, de stat cu orele la repetiții, la filmări, în culise și pe scenă. Nu am simțit nicio clipă că m-ar fi judecat în vreun fel. Fair-play all the way. Sunt mai bogată cu câțiva oameni frumoși.
Echipei Pro îi mulțumesc pentru felul în care m-a încurajat, în momentele de cădere, când îmi puneam zeci de întrebări și mă luptam cu îndoiala. Oamenii ăștia nu-și fac treaba mecanic, spre surprinderea mea. O fac cu pasiune și cu multă implicare. Nu am fost singura care a primit incurajare din partea lor. Și alți concurenți pot confirma.
Vera, Pisy, Miki, Carmen, Gina, Emma, Ioana, Allma, Cristina, Prinți, Dan, Vali, Marius, Sorin… Pfuuu, sunt mulți și sigur nu-i enumăr pe toți, dar îi am în suflet.
Mulțumesc band-ului!
Vă las pe voi la urmă, voi, cei care mă cunoașteți sau nu, dar care mi-ați redat muzica atunci când tânjeam după ea.
Dincolo de imperfecțiuni și greșeli, când cânt o fac cu toată ființa, din plăcere pură. Vă mulțumesc că ați înțeles asta!
Le mulțumesc prietenilor!
Câștigătorii sunt mereu contestați. Am văzut-o-n repetate rânduri.
Sunt conștientă că pentru unii am meritat marele premiu, în timp ce pentru alții nu. Oamenii frumoși vor vedea mereu frumosul, în timp ce restul vor căuta și se vor consuma doar cu părțile urâte.
Eu sunt mândră de ce-am realizat!
And the show does go on, pentru mine și pentru toată lumea.”