3 C
Timișoara
vineri 15 noiembrie 2024

Cristian Mihai Dide care a strigat ”HOȚII, HOȚII”, în fața sediului ministerului de Interne, a fost amendat cu 200 lei-VIDEO

În timp ce în interiorul fostei clădiri a Comitetului Central al PCR, doamna Carmen Dan prezenta bilanțului instituției pe care o conduce.

Cristian Mihai Dide a fost încercuit de lucrătorii Jandarmeriei române, în fața sediului Ministerului de Interne, care i-au cerut să se legitimeze și să nu mai deranjeze importanta ședință de lucru. Cetățeanul s-a legitimat, dar a continuat să strige ”hoții, hoții, hoții”, până când a fost urcat în dubă și dus la secția de poliție pentru a fi amendat. Ulterior, el a postat filmarea incidentului pe Facebook și comentariul de mai jos:

La ședinta de bilanț au participat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, directorul SRI, Eduard Hellvig și procurorul Augustin Lazăr pentru care ministerul lui Carmen Dan a desfășurat covorul roșu la intrarea în clădirea care a trăit atâtea momente zbuciumate din istoria României.

”În această dimineaţă am văzut pe Privesc.Eu că este în desfăşurare prezentarea bilanţului MAI pentru anul 2016. Ţinând cont că în clădire erau prezenţi Dragnea, Tarieanu,Grindeanu şi Carmen Dan am considerat oportun să îmi exprim nemulţumirea faţă de ei. Aşa că l-am trimis pe prietenul meu Mircea Varga să protesteze în faţă la MAI. După un timp Mircea avea telefonul închis, am mers să văd ce se întâmplă, mi-am dat seama imediat că această a fost ridicat de jandarmi, după care am început să strig…restul aveţi în filmare, iar cu Mircea m-am întâlnit la Secţia 1. Am primit fiecare câte 200 lei amendă pentru deranjarea liistii publice. Acest jandarm s-a ales cu o plângere contravenţională pentru abuz de drept,” a precizat Cristian Mihai Dide, pe pagina sa de facebook.

sursa: www.evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misterioasa descoperire făcută de muncitori la o linie de cale ferată din Timișoara

Mai multe oase au fost găsite de muncitorii la calea ferată. Oasele erau învelite într-o bucată de material și erau îngropate pe bulevardul Republicii,...

Ultimele străzi de pământ din Ciarda Roșie au fost asfaltate

Trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie, odată cu amenajarea acestora de către Primăria Timișoara. Străzile Azaleelor,...

Citește și :