0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cristian Buşoi, de la liberalii timişeni la… Colectiv. Ce avere uluitoare are cel care ţinteşte Primăria Capitalei

Avere uluitoare a candidatului PNL la Primăria Capitalei Cristian Buşoi, al cărui nume se leagă strâns şi de liberalii timişeni: terenuri şi case, dar şi multe conturi bancare! Cristian Buşoi este în centrul atenţiei, căci luni şi-a prezentat proiectele pentru Capitală, printr-o prezentare asociată cu seismul din 1977 şi tragedia din clubul Colectiv.

Potrivit unei declaraţii de avere din 2015, Cristian Busoi are terenuri în Mehedinţi şi Bucureşti, în Băile Herculane şi în comună Sohatu, judeţul Călăraşi, apartamente în Capitală şi la Bruxelles, bijuterii şi ceasuri, dar şi tablouri, o listă lungă de conturi şi depozite bancare, în lei, dolari şi euro, două împrumuturi acordate (unul de peste 1,2 milioane de lei), credite scadente peste 25 de ani, dintre care unul de 200.000 de euro, iar ca venituri (pe 2014) figurează salariul din Parlamentul European, de peste 38.000 de euro, alocaţia de transport de peste 53.000 de euro şi salariul de la CNAS, de 16.518 lei. Apar şi peste 14 milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea, ceea ce înseamnă, notează HotNews, dacă avem în vedere o cotaţie medie a unei acţiuni la Fondul Proprietatea de 0,8 lei, la Bursa de Valori Bucureşti, în jur de 2,5 milioane de euro.

Contactat de HotNews.ro, Buşoi s-a limitat să spună că „totul este achiziţionat legal şi corect”.

Busoi lansare proiecte 0Cristian Buşoi, şi-a prezentat, luni, proiectele pentru Bucureşti, transmite Mediafax. Imaginile folosite ca fundal – cutremurul din 1977, incendiul din Clubul Colectiv, soldat cu peste 60 de decese, au stârnit discuţii chiar pe contul politicianului de pe Facebook.

„Prioritatea numărul unu a Bucureștiului este consolidarea celor peste 600 de clădiri încadrate în clasa I și II de risc seismic. Vorbim de siguranța oamenilor, iar aici nu e loc de compromisuri. Incendiul de la Colectiv ne-a demonstrat că nu suntem pregătiți pentru dezastre de asemenea proporții. Lucrările de consolidare a clădirilor cu risc seismic trebuie demarate cât mai rapid, indiferent de costuri și de eforturi”, a anunţat Cristian Buşoi pe reţeaua de socializare.

comentarii BusoiI s-a scris: „Aşa v-au învăţat părinţii şi şcoală, să „speculaţi” nenorocirile? Doamne iartă-mă şi păzeşte, uite ce şi-a pus el în spate…”, „Ruşine că vă faceţi campanie de pe urma unei tragedii”.

Cine este Cristian Buşoi – câteva extrase din CV-ul acestui politician, aşa cum îl prezintă PNL:

2001-2002: președinte TNL Timișoara;
la alegerile din 2004 a fost ales deputat în circumscripția electorală Timiș
februarie 2009 – iunie 2009: preşedintele PNL Timiş
iunie 2009 – decembrie 2014: vicepreşedinte PNL Timiş
actualmente deputat în Parlamentul European, prim-vicepreședinte PNL și copreședinte al PNL Sector 1 București

„Mi-am ghidat întreaga carieră după principiul paşilor mărunţi. Am fost învăţat şi am învăţat că în viaţă nu trebuie să sari etape şi fiecare pas care trebuie parcurs este o parte esenţială pentru formarea ta, ca om, ca profesionist. De aceea, nu voi accepta niciodată ca nepotismul şi clientelismul să ţină loc de competenţe şi pregătire profesională temeinică”, a vorbit despre sine Cristian Buşoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :