Mi-l amintesc destul de bine, deși ne-am întâlnit doar în câteva rânduri — niciodată cu vreun folos pentru mine, dar, înțeleg astăzi, cu oarecare folos pentru el.
Nici prea afabil, nici prea distant; nici prea șters, nici prea vizibil. Pentru mine — mai degrabă o umbră cu funcții importante în lumea redacțional/editorială.
Poet, critic, prozator, istoric literar etc. O notă meritorie — realizarea de ediții din opera unor scriitori importanți: Ion Barbu, Al. Macedonski, Camil Petrescu și alții.
Grație unui document emis în ziua de 27 octombrie a.c. și ajuns la mine astăzi, 13 noiembrie, aflu două lucruri noi despre omul respectiv.
Primul — în afară de Liviu, se numea și Lucian. Al doilea — „numele conspirativ CRIN a fost asociat în actele Securității” cu omul în cauză, „născut la 10.09. 1930”.
În anul 1990 era distins cu Premiul Herder. Crește numărul „herderiștilor” români (laureați & bursieri) despre care aflăm că se aflau în slujba „culturală” a Securității.
Liviu Lucian Călin a publicat și un roman — Frica de duminică (1982). Bănuiesc că în restul săptămânii nu se temea de nimeni și de nimic. Un om mai degrabă curajos.