Colonelul privea pe geam norii cenușii, care se mișcau tot mai lejer pe cerul întunecat, odată cu lăsarea serii.
Îngândurat, se întoarse din locul de lângă fereastra neobișnuit de mare a cabanei, proiectată înadins pentru a aduce mai multă lumină în interior. Se propti, greoi, în fotoliul dinaintea biroului din lemn masiv din living-room și închise ochii ca și când ar fi început să se roage.
Broboane grele de sudoare îi curgeau pe chipul brăzdat de riduri, cu toate că în locuința de la poalele muntelui era cald, focul din șemineu trosnind laolaltă cu lemnele aruncate din belșug înăuntru. Scuturat de un frison teribil, bătrânul ofițer din armata vechiului regim, ajuns acum la vârsta de 75 de ani, încercă să apuce cu o mână șovăielnică paharul cu rom de pe colțul biroului. Reuși să prindă paharul, apoi trase o gură lacomă din licoarea cubaneză și, dintr-o dată, simți cum se prăbușește la pământ, fără nicio posibilitate de a-și mai păstra echilibrul.
Corpul său mătăhălos, al unui bărbat care cântărea peste 100 de kilograme, înalt de un metru și optzeci și cinci de centimetri, semăna cu un proiectil uriaș doborât de un avion inamic, în momentul acela, al prăbușirii pe podeaua lucioasă a cabanei.
Zgomotul izbiturii părea să se fi auzit de la depărtare, atât de sinistru sunase momentul impactului mormanului de oase și carne cu parchetul gros, de stejar masiv, din locuința montană. Atâta doar că nimeni nu mai locuia pe o distanță de câteva sute de metri de casa colonelului.
După o clipă de nemișcare, capul bătrânului se mișcă hidos, înapoia trupului inert, și deschise ochii care luceau precum ai unui mort abia înviat de pe lumea cealaltă.
Pe retina acestor ochi, tot mai sticloși odată cu scurgerea timpului, începuseră să curgă imagini colorate, umplute cu oameni, bărbați și femei, pe care-i cunoscuse cândva și pe care, de acum, și-i amintea aproape perfect.
Într-o primă fază, îi reîntâlni pe vecinii săi din copilăria petrecută în satul acela din Ardeal, unde iarna ținea parcă o veșnicie, apoi îi revăzu pe părinții morți de un car de ani, cu precădere figura mamei, care îl scăpa mereu din brațele vânjoase ale tatălui său, tăietor de lemne, dur și violent mai ales atunci când se îmbăta crunt, după o zi aspră de muncă la pădure.
În pâcla timpului, zări chipul fratelui său tânăr și musculos, zâmbindu-i aparent fericit, cu toate că murise la o vârstă la care alți bărbați abia își încep viața.
Moartea l-a surprins în vreme ce, ofițer de armată la rândul lui, încercase să traverseze un versant muntos în timp ce participa la un exercițiu militar.
Trupul masiv, contorsionat al colonelului, fu cuprins de un tremur teribil, câteva clipe mai târziu, când înaintea ochilor îi dansau, cuprinși de o frenezie nepământeană, soția și fiul!
A încercat, imediat, să se ridice de la podea, însă tot efortul său supraomenesc nu l-a mai ajutat în niciun fel. Corpul uriaș s-a prăbușit din nou pe parchetul de stejar, făcând același zgomot sinistru de mai devreme.
Cum ochii îi deveneau tot mai sticloși, se sluji de urechile sale mari, de buldog, cum le porecliseră, în bătaie de joc, foștii companioni din armată.
Auzul îi rămăsese intact, astfel încât auzi perfect cuvintele, ca și când momentul era exact acela, trăit de el în iarna caldă a revoltei populare ce tocmai începuse în orașul din câmpie.
„Domnule colonel, vei fi bătut de Dumnezeu toată viața ta de acum înainte pentru că mi-ai omorât copilul! Să nu uiți niciodată asta!”. Vorbele acelei femei de vârstă mijlocie, care venise să-și ridice copilul mort de la morga spitalului, nu le-a putut uita de atunci și până astăzi. A trăit doar cu speranța că ele nu se vor adeveri vreodată.
Până în ziua aceea, dintr-o vară fierbinte, când fiul său de 25 ani și mama lui de 48 de ani aveau să moară în accidentul petrecut, la câțiva ani de la Revoluție, după ce au lovit un cap de pod pe șoseaua care lega orașul de comuna în care își construiseră o impunătoare vilă de vacanță.
În mintea colonelului, muribund de acum, începu să se proiecteze din nou filmul cu morți tineri, care-l bântuise mereu, în fiecare seară, urmată de fiecare noapte, laolaltă cu blestemul teribil al femeii căreia îi împușcase copilul cu sânge rece și fără urmă de remușcare, cu 30 de ani în urmă.