Crimă în vestul țării! Femeie ucisă în bătaie

728

O orădeancă în vârstă de 68 de ani a fost găsită moartă, luni seară, în locuinţă, într-un bloc din cartierul Velenţa, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au declanşat, deja, cercetările în caz.

Cercetările au pornit luni seară, după ce vecinii victimei au alertat Poliția, îngrijoraţi că nu au mai văzut-o timp de cinci zile, iar lumina era aprinsă în apartament. Pentru că ușa era închisă, a fost nevoie de intervenția pompierilor.

„ISU Crișana a fost solicitat luni, în jurul orei 17:10. La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, care a acționat cu o scară culisabilă pentru a ajunge la apartamentul situat la etajul al doilea. Pompierii au intrat pe geam în locuință, unde au găsit-o pe proprietară decedată”, a declarat maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, a declarat, marţi, că cercetările în caz se desfăşoară pentru infracţiunea de omor.

„Avem un dosar cu obiect infracţiunea de omor. Victima este o femeie în vârstă de 68 ani. Ancheta preliminară relevă faptul că moartea persoanei a fost violentă şi a fost cauzată de multiple lovituri care i-au fost aplicate în zona capului”, a spus procurora.

Potrivit sursei citate, autorul crimei nu a fost, încă, identificat.

„Continuă cercetările pentru identificarea făptuitorului”, a mai spus Cotrău.

sursa – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.