Anunțată cu mult zgomot și amânată strategic, retoric sau inutil, excluderea FIDESZ din Partidul Popular European s-a încheiat cu concluzia aproape unanimă că principiile stau sub vremuri, iar deciziile numără voturi înainte de a proteja valori. În esență, nu a fost excludere, nici împăcare, ci o suspendare pe termen nelimitat, votată cu 190 la 3. Procedural, înseamnă că FIDESZ nu va avea drept de vot, drept de a propune reprezentanți în formulele de conducere și, mai ales, nu va putea participa la întrunirile PPE. Devine, astfel, neclar cu ce drepturi a mai rămas sau, concret, care ar fi diferența între această suspendare și o excludere. Greu de crezut că politicienii care au riscat această sancțiune vor accepta acest statut! De altfel, Victor Orbán a și anunțat că electoratul va decide unde se va plasa acest partid „pe harta politică a Europei”! Nu ne rămâne decât să speculăm că PPE i-a exclus cu jumătate de gură, în timp ce FIDESZ pleacă din PPE fără să trântească ușa. Este, aceasta, o notă de eleganță și civilitate a relațiilor de partid sau proba clară a indeterminării, a compromisului steril și a neputiinței de a tăia nodul gordian? Oricât ar fi de diplomatice asemenea situații ele nu sunt întotdeauna de dorit, mai cu seamă înaintea alegerilor. S-a căutat transmiterea unui mesaj clar către oameni, mesaj de esență democratică delimitat de derapajele puterii de la Budapesta! Mesajul însă nu e clar deloc! Dincolo de abilitățile de negociator ale doamnei Annegret Kramp-Karrenbauer, noul lider CDU, nu avem nimic bun de remarcat din ședința PPE desfășurată în 20 martie! Domnia sa a aplanat conflictul astfel încât părțile au fost de acord să nu tragă linia. Pe moment, s-a ajuns la o soluție civilizată, pe termen mediu și lung, avem radiograma unei crize profunde a creștin-democrației.
Jean-Claude Juncker și George Soros
Jean-Claude Juncker, politician aflat la final de mandat a dat tonul! Fără a fi fost susținut de țări precum Ungaria sau Marea Britanie încă de la învestirea sa în fruntea Comisiei Europene, nu a făcut nimic să întindă o punte spre cei ce nu l-au agreat, ci dimpotrivă! FIDESZ este într-o situație total neclară în interiorul PPE, în timp ce Marea Britanie iese, dar parcă ar rămâne într-o Uniune cu care nu se mai simte deloc în consens, însă ale cărei facilități nu sunt de dat la o parte! FIDESZ a fost criticat, avertizat, amenințat cu felurite sancțiuni, însă procedura a fost pusă în mișcare abia acum, când bannere înfățișându-l pe Jean-Claude Juncker drept marioneta lui George Soros au împânzit Ungaria! Și, oricum, mandatul de președinte al Comisiei se încheie. Așadar, fără riscuri, ne putem răzbuna! Chiar dacă mobilizarea întregului PPE în acest scop are aerul de cult al personalității! O fi doar o acțiune democratică de pedepsire a celui care încalcă normele comunitare. Oare abia acum le încalcă, înaintea alegerilor!?
Ne întrebăm, poate retoric, poate metafizic, de ce e rău ca Juncker să fie asociat lui George Soros? Da, în arsenalul argumentelor lui Viktor Orbán, e justificat. Dar, tocmai de aceea, a fi asociat cu adversarul unui autocrat ar trebui să fie un titlu de noblețe! A fi alăturat unui anticomunist, unui militant pentru multiculturalism, pentru toleranță și deschidere a societății spre diversitate și pluralism, toate acestea ar trebui să fie cununa de lauri la final de maraton guvernamental! Sau Jean-Claude Juncker nu crede în toate valorile, principiile, proiectele de mai sus? A acceptat el migranții doar la cererea Angelei Merkel? Nu este anticomunist și nici nu susține societatea deschisă? Atunci de ce e Viktor Orbán mai vinovat decât el, care a condus cu această strategie (dublă?) întreaga Uniune?
Dincolo de imediatul politic, mai avem aici o dilemă grea! Si tocmai dificultatea ei este factorul care o ascunde dezbaterii publice, mai cu seamă că acceptarea problemei ar obliga la o clară (re)definire a numeroase teorii, dogme, definiții, spre a nu mai vorbi despre deciziile politice. Este tema veche și nouă a raportului între cele trei mari religii ale Cărții! Pe fond, George Soros mărturisește o tradițională coabitare a evreilor cu o multitudine de religii și denominații în jurul lor, în Orientul Mijlociu și, apoi, în lume; neputința lor de a ucide (în Canaan, cf. Numeri 33,50) pentru a trăi, cu toate că au fost uciși și exilați! În Europa, numeroși comentatori — în special dintre cei cu veleități de mari credincioși — susțin că avem o cultură iudeo-creștină, nu una simplu creștină. Dar câtă vreme Israelul ia în grijă răniții din Siria spre a-i trata în spitale și campus-uri, Europa nu a fost capabilă să elaboreze o strategie unitară, acceptată de statele membre, privitoare la problema refugiaților! Iar dacă Europa Centrală este financiar și mental nepregătită pentru așa ceva, în Vest primează retorica și demonstrațiile de generozitate politicianistă bine mediatizate! A trata medical înseamnă a trata un om concret, cu problemele lui bine identificate. A trata un grup de refugiați drept o cotă de indivizi, un număr, fără a ține cont de unde vin, cu ce necazuri sau riscuri, cu ce plus valoare sau amenințări, plasează guvernarea creștină a Europei în afara umanismului care i-a fost dădacă sute de ani! La examenul acesta al migranților, Europa Centrală își arată rănile cu care a ieșit din dominația totalitară, temele restante, frustrările și întârzierea modernizării. Dar Europa apuseană de orientare creștină dezvăluie distanța mare ce îi separă proiectul politic de capacitatea și voința de a-l împlini!
Agenda electorală
Nesiguranța, chiar mascată de un exces de încredere și optimism, se vede cu ochiul liber și din agendele electorale. Cu doar două luni înaintea alegerilor, nu este clar programul grupării conduse de Manfred Weber! Teme precum investițiile, infrastructura, responsabilitatea politicienilor nu mai atrag nici măcar atenția, pentru banalul motiv că nu răspund la întrebările oamenilor! Și mai puțin, aflăm despre portretul creștin-democrației aflate față în față cu partidele antisistem, cu manifestații majore cerând reforme radicale, cu respingerea status-quo-ului actual! Îndepărtarea corupților este un pas obligatoriu, dar imposibil de împlinit în totalitate. Întrebarea e încotro mergem, dacă și în ce sens se va face reformă? Și, cu un ochi la intențiile de vot, să ne temem de noile grupări sau să fim cu un pas înaintea schimbării, ajutând-o să prindă contur?
Ne-am propus să inventariem, oricât de sumar, subiectele de examen. La o primă mână, lista se prezintă astfel: reforma Uniunii — integrare și dialog; două viteze și scindare inevitabilă; scindare spre o Europă a națiunilor cu risc de escaladare a xenofobiei, dar și cu probabilitate de rescriere a regulilor comunitare. Doi: câtă suveranitate, cât dialog între statele membre, ce fel de diviziune a puterilor în Uniune. Trei: problema refugiaților. Patru: relațiile cu Rusia (gaze, Ucraina, vecinătate), cu Turcia și, respectiv cu China. Cinci: armata europeană? Șase: Balcanii de Vest și Ucraina. Șapte: locuri de muncă, schimbări climatice, libera circulație. Partidul Popular nu ne spune mai nimic! Iar răspunsurile trec prin capcana dialogului din interiorul Uniunii!
Eu-Tu-Acela
Într-un extrem de instructiv exercițiu filosofic, Martin Buber discută relația Eu-Tu-Acela. Dialogul cu celălalt, cu diferitul, este o deschidere în care trebuie să fim sinceri cu noi înșine! Dacă putem să vedem un complex de idei în cel din fața noastră, iar, în acest complex, să ne identificăm izvoare de dialog, atunci relația Eu-Tu este posibilă. Dar condiția e ca celălalt să fie o oglindă a noastră în care să ne citim cu bune și cu greșeli, cu oportunități și cu temeri. Cu ceea ce suntem. Este un test pe care nu îl vom trece dacă celălalt este doar un Acela! Un corpus de întrebări, fie formulate într-un idiom necunoscut, fie străine de noi, ca efect al propriei decizii de a le ignora. Este un individ cu care nu intrăm în dialog, despre care nu vom afla nimic și căruia nu îi vom spune nimic. Este inevitabil să existe o multitudine de Aceia în jurul nostru! „Dar cine trăiește numai cu Acela nu este om!” (M. Buber). Simetric, acest avertisment cu cel al contelui Herman Keyserling: „Toate popoarele au partea lor bună. Însă niciunul nu are un drept divin la aroganță!” Creștin-democrați fiind politicienii din PPE, le-am cere în primul rând o dovadă de dialog, o mostră a faptului că, asemeni confraților lor central-europeni, văd în această parte a Europei un Tu cu care să dialogheze și ale cărui întrebări să-și afle un răspuns! O oglindă în care să-și recunoască erorile și graba, fragmentele de cunoaștere și creștinismul îndepărtat de însăși esența sa. Între marile teme ale unui Luigi Sturzo sau Jacques Maritain, personalismul, unicitatea persoanei reprezentau axul central. Specificul fiecărui Tu în simplul fapt că îmi revelează o latură a Eu-lui, o frământare de care mă tem, o valență nepusă în valoare, acest specific este diamantul pe care s-a structurat doctrina creștin-democrată.
Ceea ce nu vedem în practica PPE este tocmai considerarea Europei Centrale drept un Tu în care să se oglindească și din care să-și afle resurse; ei nu văd nici în greșelile noastre, nici în reușite o parte din dialogul european obligatoriu, ci doar o formă de a sta departe de discursul „european”, i.e. de interpretarea occidentală a unei partituri mult mai complexe. „Nu reușim încă să răspundem provocării lansate de complexitatea realității, căci suntem încă în era barbară a ideilor!” (Edgar Morin). Iar toate temele pe care le-am înregistrat în agenda noastră electorală decurg din această complexitate pe care o ascundem sub faldurile retoricii tocmai spre a amâna decizia, spre a îndepărta riscurile unei poziții clare! Dialogul ar putea oferi germenii remediilor și ai soluțiilor! Corelativ, simularea dialogului, sau chiar amânarea, lui nu face decât să dezbine și să închidă căile spre Tu, transformându-ne, pe fiecare în parte, într-un Acela pentru ceilalți și, de multe ori, pentru noi înșine! Iar o Europă atomizată într-un număr mai mare sau mai mic de Aceia nemulțumiți, fără un obiect clar, fără o agendă de discuții clar formulată, este o Europă aflată în conflict cu ea însăși, cu ideea europeană și cu creștinismul de la care se revendică!
Creștin-democrația și pacea europeană
„Dacă democrațiile câștigă pacea după ce au câștigat războiul, aceasta va fi cu condiția ca inspirația creștină și inspirația democratică să se recunoască și să se reconcilieze!” (J. Maritain). La această oră, avem în vigoare un Tratat de la Aachen, prin care o bună parte a Europei este definită drept Acela: care nu are un anume ritm de creștere economică, Acela care nu participă la euro, Schengen, armate și industrii novatoare. Avem un proiect aprobat de Parlamentul European care spune că Acela care nu respectă statul de drept nu va mai primi bani europeni, cu toate că, de mai bine de două decenii, strategia relațiilor internaționale a trecut de la sancționarea statelor (cu efecte negative asupra societăților) la pedepsirea liderilor! De ce ar fi vinovat un alegător care nu a votat un anume guvern pentru derapajele executivului? Mai contează, în ecuația creștin-democrată, individul care s-a opus corupției, dar cu mijloacele precare, pe care le poate avea la îndemână? Avem o Europă Centrală care se simte marginalizată în strategii de tip Europa cu mai multe viteze și răspunde închizându-se în cochilia naționalistă! Eu și Tu se contrag între frontiere, cad barierele, iar dialogul rămâne în suspensie! I se spune că nu vorbește corect idiomul european și, asemeni Elizei Doolittle, trebuie să ia meditații. Cum ar fi posibilă, oare, înnobilarea tinerei domnițe, câtă vreme profesorul rămâne încremenit în poziția sa ex catedra și o privește ca pe un Acela, străin, nerentabil și neascultător? Și cum să-l asculți pe un Acela cu care nu mai identifici punctele comune, notele concordante sau rădăcinile comune? Reforma Europei ar trebui începută cu o reformă a oglinzii în care ne privim fiecare și îl privim pe Celălalt! Dialogul înaintea căruia să acceptăm că nu suntem fără greșeală și, ca atare, nu ne iese prea bine partitura judecătorului! „Creștinismul însuși poate fi privit ca o reformă a societății, reformă a naturii, a politicii și a moravurilor! Orice predică ne spune: fă ceva, nu sta locului, nu te retrage din cursă…, mișcă-te radical printre somnolențele lumii, desfă obiceiurile proaste!” (T. Baconski). Uniunea Europeană a fost construită spre a aduce pacea, dar pacea pretinde dialog și reformă, nicidecum suspendarea lor!